De frică să nu fie acuzat de rasism, liderul mondial în cosmetice epurează cuvântul „alb” din vocabular. O decizie care arată demența „antirasismului” actual.

Albul nu există decât atunci când este vinovat. Cum ar fi polițistul american Derek Chauvin. Abject fiind, poate fi numit ca alb. Din cauza defectelor sale.

Am păstrat ce e mai bun – sau mai degrabă ce e mai rău –la sfârșit, pentru a arăta cum învinovățirea albului, insolența la adresa lui și libertatea de a o exprima este singura aversiune care se bucură de o presă cu atât mai bună cu cât este interzis să te plângi de ea. Decât cu riscul de a fi acuzat de rasism.

Și aici, televiziunea noastră națională și-a arătat ideologia. Am evocat săptămâna trecută interviul la France Inter al fondatorului tribului Ka, cunoscut pentru antisemitismul și rasismul său anti-alb. Au urmat niște scuze publice.

Săptămâna aceasta, recidivă agravată. France Télévision nu a ezitat să publice pe site-ul său, Martinique 1, fragmente din articolul unui fost deputat martinican de stânga, Guy Lordinot, care, prin intermediul link-ului, poate fi descoperit integral.

Exemple de bravură asumate fără rezerve de radio-televiziunea de stat:

„Sosirea regulată a unei populații de rasă albă arată că asistăm la un genocid prin înlocuire (…) O populație metisată care se diminuează, o populație de rasă albă, cultural diferită, care crește, iată semnul că identitatea noastră de martinicani este în declin premeditat.”

Dintre toate sindicatele ziariștilor, doar FO Médias a avut inteligența și curajul de a-și exprima indignarea. Pentru a fi drepți, să notăm că Martinica nu are monopolul acestei tematici lipsite de complexe.

În 2007, o anume Christine Taubira, deputată , al cărei antirasism liric a devenit de atunci celebru, nu s-a jenat să declare la canalul public RFI: „Ne aflăm la un punct de răscruce identitar. Guianezii get-beget au devenit minoritari pe propriul lor pământ.”

Imaginația mea este neputincioasă în a descrie reacția mediatică dacă, într-o ipoteză hazardată, un deputat din departamentul Creuse (centrul Franței – n.r.) ar îndrăzni să rostească un asemenea discurs identitar și să vorbească despre tematica marii înlocuiri, identificând în mod expres „rasa neagră”. Moartea sa civilă ar fi dictată pe loc.

Manuel Valls, nu cu mult timp în urmă, a fost supus oprobriului public pentru că a îndrăznit să evoce „un război al raselor” care ar urma după lupta claselor.

Expresia „război” era improprie, dar ceea ce dorea să spună fostul ministru de Interne era de bun simț.

Extrema stângă a renunțat să-i mai apere pe muncitorii săraci, iar lupta claselor a fost înlocuită cu lupta raselor.

Clientelismul servil la adresa populațiilor de origine străină nu este îndeajuns pentru a explica un asemenea abandon moral și intelectual. În miezul acestuia se ascunde și rușinea surdă de a fi alb care împinge la detestare.

Că este vorba de firme de cosmetice, că este vorba de partide extremiste, rasismul anti-alb – ca să fiu elegant și civilizat, nu este mai puțin ticălos.