Procurorii DNA au decis reluarea anchetei în cazul foştilor miniştri Şereş şi Nagy, invocând "probleme procedurale" pentru NUP-ul din urmă cu zece zile.
Este oficial: la numai zece zile de la momentul în care procurorii anticorupţ ie anunţau soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) în cazul foştilor miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, ancheta se va relua. Potrivit unui comunicat al DNA, NUP-ul iniţial, dintr-un dosar separat din celebra cauză „Privatizări furate“, a fost infirmat de către procurorul ierarhic superior.
Motivul invocat este acela că procurorul de caz nu ar fi respectat procedura, neinstrumentând toate probatoriile. Decizia procurorilor anticorupţie a fost anticipată pe 22 iulie, atunci când, într-un interviu, şeful DNA spunea enigmatic, cu referire la situaţia juridică a celor implicaţi în acest dosar: „O să vedem dacă au scăpat sau n-au scăpat!“. Şereş: „Un troc politic, un abuz“
Singurul care a reacţionat la auzul veştii a fost fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş, cel care a plasat imediat decizia procurorilor anticorupţie în zona influenţelor politice.
„Decizia nu are nimic de-a face cu profesionalismul şi generează neîncredere în DNA şi în actul de justiţie“, a afirmat Şereş, sugerând că decizia lui Daniel Morar ar putea avea legătură cu „trocul politic pentru a-şi salva scaunul“, având în vedere viitoarea încheiere a mandatului acestuia la şefia DNA. Şereş a mai spus că aşteaptă să vadă care este motivaţia de infirmare a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, şi a încheiat abrupt: „încă un abuz“. Declinat, închis, redeschis
Decizia de ieri survine la numai zece zile de la momentul în care procurorii anticorupţie stabileau neînceperea urmăririi penale faţă de foştii miniştri Zsolt Nagy şi Codruţ Şereş, foştii consilieri ministeriali Dorinel Mucea şi Radu Donciu - toţi cercetaţi pentru luare de mită şi primire de foloase necuvenite -, dar şi faţă de consultantul bulgar Stamen Stanchev, cercetat pentru dare de mită. Dosarul este, în fapt, o parte din celebra cauză „Privatizări trădate“, mai întâi disjunsă din marele dosar, iar în aprilie 2007, declinată de către procurorii DIICOT către anchetatorii DNA.
MOTIV
„Nu s-a administrat toată probaţiunea“
Motivul pentru care s-a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dată în cazul foştilor miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, este, potrivit comunicatului de presă remis de DNA, faptul că „nu s-a administrat toată probaţiunea care se impunea“.
Procedura într-o astfel de situaţie a fost explicată chiar de şeful DNA, Daniel Morar, care a precizat referitor la soluţia respectivă: „Potrivit legii, în termen de 20 de zile, orice persoană interesată poate să o conteste la instanţa de judecată sau până la împlinirea termenului de prescripţie, orice procuror ierarhic superior celui care a dat-o poate să o verifice“.