Roboţii sunt din ce în ce mai prezenţi în viaţa noastră şi trebuie să ne pregătim pentru momentul în care vor prelua o parte din slujbele noastre.
În multe firme, roboții au început, deja, să-i înlocuiască pe contabili, casieri, ospătari ori secretare. Șansa celor care fac aceste munci este să înveţe cum să gestioneze aceşti roboţi, spun specialiştii.
Fenomenul este global. În România, de pildă, se înmulţesc magazinele unde clienţii îşi scanează singuri cumpărăturile, băncile fără ghişee şi restaurantele în care comenzile sunt preluate de roboţi.
Într-o reţea de magazine, casierele sunt treptat înlocuite cu sisteme automatizate de scanare a produselor, încasare şi facturare.
Un studiu realizat în 46 de țări arată că, până în anul 2030, în medie 16% dintre ocupaţiile actuale ar putea fi automatizate.
Contabil, casier, recepţionist, ospătar, secretar sau asistent administrativ, vânzător - sunt meserii supuse celui mai mare risc de automatizare. Asta pentru că implică acţiuni repetitive care pot fi realizate de roboţi software, arată studiul.
Şi în România specialiştii spun că ar fi în pericol sute de mii de joburi pe măsură ce firmele îşi automatizează activitatea. Un oraş ca Brașovul, de exemplu, ar putea pierde 100.000 de joburi în următorii 15 ani, estimează specialiştii în IT.