Mai mult de 100 de clădiri istorice din Timișoara ar putea fi supraimpozitate în 2020. Majorarea ajunge la valoarea de 400% a impozitului actual.
Anunțul aparține Primăriei Timișoara care a pregătit o propunere de Hotărâre de Consiliu Local, care va fi votată în ultimul plen, programat luni după-amiază. Și în anii trecuți au existat liste lungi cu clădiri degradate, care au fost supraimpozitate, astfel că e de așteptat ca proiectul să treacă.
Potrivit edililor, creșterile de impoziot vor fi între 200% și 400% și se aplică unor clădiri situate în cartierele istorice ale Timișoarei - Elisabetin, Iosefin sau Traian și Fabric.
De asemenea, pentru o serie de terenuri din Timișoara care se află în paragină impozitele se preopun a fi majorate cu valori cuprinse între 250 și 500%.
Primăria Timișoara suparimpozitează proprietățile degradate de câțiva ani. Măsura a fost contestată de mulți proprietari, care au și câștigat în instanță. Și în alte orașe, precum Sibiu sau Cluj, se aplică măsuri similare.