Bacteriile au devenit imune la antibiotice, iar dacă nu vor fi inventate unele medicamente noi, omenirea ar putea avea o mare problemă: cei bolnavi nu vor mai putea fi salvați.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat, vineri, că lipsa de noi antibiotice ameninţă lupta împotriva răspândirii bacteriilor rezistente la medicamente, care ucid zeci de mii de persoane în fiecare an, relatează AFP. Organizația a publicat două noi rapoarte privind lipsa de noi antibiotice în dezvoltare. ”Ameninţarea rezistenţei la antimicrobiene nu a fost niciodată mai iminentă, iar nevoia de soluţii mai urgentă. Există numeroase iniţiative în curs pentru reducerea rezistenţei, însă avem de asemenea nevoie ca ţările şi industria farmaceutică să se implice mai mult şi să ofere finanţare durabilă şi noi medicamente inovatoare”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat.
Rezistenţa la antibiotice a anumitor bacterii este considerată ”o ameninţare majoră” de către OMS, care se teme că lumea se îndreaptă către o eră în care infecţiile comune ar putea începe să ucidă din nou. Deja, aproximativ 33.000 de persoane mor în fiecare an în Europa din cauza unei infecţii rezistente la antibiotice, conform datelor europene, în timp ce în Statele Unite numărul deceselor este estimat la circa 35.000. ”Este una dintre cele mai mari ameninţări pentru sănătate pe care le-am identificat”, a punctat Peter Beyer, de la Departamentul pentru Medicamente esenţiale al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.
Ce sunt antibioticele
Descoperite în anii 20 ai secolului trecut, antibioticele au salvat, până acum, zeci de milioane de vieţi combătând eficient bolile bacteriologice precum pneumonia, tuberculoza şi meningita. În timp însă și bacteriile s-au adaptat. Ele au suferit modificări structurale, devenind, multe din ele, rezistente la aceste medicamente. Bacteriile pot deveni rezistente și atunci când pacienţii folosesc antibiotice de care nu au nevoie sau când nu îşi termină tratamentul, oferind bacteriilor o şansă de a supravieţui şi de a se adapta, dezvoltând imunitate.
Pentru a contracara această rezistenţă, OMS solicită dezvoltarea de noi antibiotice. Potrivit OMS, cele 60 de noi medicamente în curs de dezvoltare, între care 50 sunt antibiotice, pentru a trata agenţii patogeni, ”aduc puţine avantaje în comparaţie cu tratamentele existente şi doar două vizează bacteriile cele mai rezistente”, numite bacterii gram negative. Alte medicamente mai inovatoare se află în stadiu de studiu preclinic. Din 252 de medicamente, cele mai avansate nu vor fi disponibile decât peste aproximativ zece ani, au mai transmis oficialii OMS.
Sursa: Agerpres