Armata SUA nu este nici pe departe la prima experiență războinică în Orient. Înaintea Iranului, războinicii americani s-au bătut (și) cu samuraii Japoniei. Cum au reușit să le vină de hac niponilor? Metodele folosite de pușcașii marini sunt uluitoare. Povestirea de mai jos o dovedește.

Seizo Arisue, un spărgător japonez de coduri, avea toate motivele să fie mulţumit de sine însuşi. Alături de echipa lui, reuşise să decodeze transmisiunile secrete ale înaltului comandament american. Multe dintre mesajele descifrate de ei erau privitoare la dispunerea trupelor inamice, înţelegerea lor oferind japonezilor un însemnat avantaj pe câmpul de luptă.

Dar în primăvara lui 1945, Seizo Arisue a fost lăsat cu gura căscată de noul cod utilizat de armata americană. După ore îndelungate de muncă, tot nu reuşise să îl descifreze. Ahkehdiglini, tsahahdzoh, şi tot aşa, pe câteva pagini. Arisue nu putea decât să tragă concluzia că mesajul era scris în păsăreşte.

Mesajele erau, într-adevăr, indescifrabile, aşa cum de altfel intenţionaseră americanii. Erau scrise în navajo, o limbă deosebit de complexă şi cu foarte puţini vorbitori. Ideea venise iniţial de la Philip Johnston, fiul unui misionar american şi unul din cei câţiva din afara tribului care vorbeau fluent această limbă.

Limba amerindienilor, folosită în multe războaie mari

Johnston ştia că limbile amerindienilor fuseseră utilizate cu succes în timpul Primului Război Mondial, pentru comunicarea pe câmpul de luptă. Şi mai ştia că navajo avea să le pună uriaşe probleme spărgătorilor japonezi de coduri. Sintaxa alambicată şi numeroasele dialecte făceau această limbă imposibil de înţeles pentru cei care nu fuseseră expuşi la ea ani îndelungaţi - notează Giles Milton în volumul Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei (Editura Corint, 2018).

Armata a pus în practică ingenioasa idee în primăvara lui 1942. Succesul obţinut a dus la recrutarea unui număr mai mare de vorbitori de navajo, cunoscuţi drept „code-talkers” (vorbitori în cod). Ei au jucat un rol extrem de important în războiul din Orientul Îndepărtat.

Un tânăr de 23 de ani preia comanda

Între aceşti proaspeţi recruţi se număra şi Samuel Tso, un tânăr de 23 de ani, căruia i s-a încredinţat dirijarea comunicaţiilor din cadrul Corpului de Infanterie Marină SUA, în timpul bătăliei pentru Iwo Jima. Pe toată durata confruntărilor, care au durat o lună de zile, el şi echipa lui de şase vorbitori în cod au transmis sute de comenzi de importanţă strategică vitală.

Comenzile acestea erau sub forma unui şir de cuvinte navajo aparent fără legătură între ele sau cu jargonul militar. Iar asta din pricină că în navajo nu existau cuvinte precum „mitralieră” şi „cuirasat”. Pentru a rezolva problema lipsei de vocabular adecvat, echipa lui Tso utiliza anumiţi termeni pentru a se referi la echipamentul militar: „balenă” în loc „cuirasat”, „peştele-de-fier” în loc de „submarin” şi „colibri” în loc de „avion de vânătoare” – mai precizează scriitorul britanic Giles Milton.

Un cod sofisticat

Codul era însă mult mai sofisticat de atât. Unul dintre principiile sale de bază era că literele din alfabetul roman erau reprezentate de anumite cuvinte din navajo. Litera „a”, de pildă, putea fi reprezentată de oricare din următoarele cuvinte: wollachee (furnică), belasana (măr) şi tsenill (topor). Ele aveau în comun un element-cheie: traduse în engleză, începeau toate cu litera „a”.

Tso şi ai lui trimiteau şi primeau zilnic zeci de mesaje cifrate. Când primeau un mesaj, mai întâi traduceau cuvintele navajo în engleză, apoi, luând prima literă din fiecare cuvânt, alcătuiau textul. Iată de ce codul era imposibil de spart. Ca să poţi citi mesajul, trebuia să ştii echivalentul în engleză al fiecărui cuvânt navajo. Şi cum nu existau dicţionare de limba navajo, spărgătorii japonezi de coduri s-au trezit în faţa unei misiuni imposibile.

Iwo Jima, ce luptă!

Echipa lui Tso transmiteau informaţii privitoare la tactici, mişcări de trupe etc. Membrii ei lucrau cu multă pricepere şi acurateţe. În vreme ce puşcaşii marini americani îşi croiau drum prin luptă pe plajele bine apărate ale Iwo Jimei, vorbitorii în cod îşi demonstrau, şi ei, cu prisosinţă valoarea.

Maiorul Howard Connor, ofiţer de transmisiuni în Divizia a 5-a Infanterie Marină, era ferm convins că oamenii lui Tso îi conduseseră pe soldaţii americani la victorie: „Dacă nu ar fi fost aceşti navajo, puşcaşii marini nu ar fi luat niciodată Iwo Jima.”

Japonezii au trudit zi şi noapte să spargă codul, însă nu au izbutit să descifreze măcar un mesaj. Ideea lui Johnson se dovedise una inspirată. Utilizarea unei limbi indescifrabile salvase zeci de mii de vieţi omeneşti - concluzionează Giles Milton.