Al Pacino, bun de plată. Celebrul actor va plăti 30.000 de dolari pe lună pensie alimentară

Al Pacino, bun de plată. Celebrul actor va plăti 30.000 de dolari pe lună pensie alimentarăSursa Foto: Arhiva EVZ

Al Pacino urmează să plătească o sumă consistentă în fiecare lună iubitei sale Noor Alfallah. Acesta a semnat un acord de custodie pentru a avea grijă de copilul lor în vârstă de cinci luni.

În vârstă de 83 de ani, Al Pacino este cu 54 de ani mai bătrân decât Noor Alfallah. Aceasta, în vârstă de 29 de ani, ar urma să primească câte 30.000 de dolari pe lună. Banii ar urma să fie folosiți pentru a îngriji copilul născut în urmă cu cinci luni.

Al Pacino va plăti o sumă impresionantă către Noor Alfallah

Suma nu este una finală, și ar putea crește în funcție de veniturile sale. Câștigător al premiului Osca, Al Pacino ar plăti acum doar un prag minim lunar. La sfârșitul lunii trecute se menționa că Al Pacino și Alfallah au ajuns la un acord privind custodia fiului lor Roman.

Pacino urmează, de asemenea, să facă alte plăți considerabile către Alfallah. Prima este o plată inițială de 110.000 de dolari, care se va adăuga la plata de bază de 30.000 de dolari.

De asemenea, el va plăti pentru educația lui Roman 15.000 de dolari pe an. Acești bani vor fi puși într-un fond de educație, potrivit TMZ.

Al Pacino, obligat să plătească pensie alimentară

Actorul ar urma să mai plătească încă 90.000 de dolari suplimentari până la finalul anului

Se presupune că va continua să plătească și alte cheltuieli pe care le făcea deja. Printre aceste cheltuieli se numără și 13.000 de dolari pe noapte pentru a angaja o asistentă personală.

Se pare că Pacino va plăti cea mai mare parte a viitoarelor nevoi de sănătate ale lui Roman, întrucât va acoperi orice cheltuieli peste ceea ce acoperă asigurarea de sănătate a băiatului.

Al Pacino va avea drept de vizită

De asemenea, publicația relatează că acordul de custodie îi permite actorului și Alfallah să împartă custodia legală a fiului lor, dar ea va avea custodia fizică principală, în timp ce Pacino va avea drept de vizită.

Actualul aranjament le va permite celor doi să ajungă la decizii comune cu privire la ce fel de școlarizare va primi Roman și la ce activități extracurriculare ar putea participa.

Părinții vor trebui, de asemenea, să se pună de acord cu cine își va petrece Roman sărbătorile. Pacino are deja trei copii adulți din relații anterioare.

El îi are pe gemenii Olivia Pacino și Anton James Pacino, în vârstă de 22 de ani, din relația cu actrița Beverly D'Angelo. Este, de asemenea, tatăl lui Julie Pacino, în vârstă de 34 de ani.