Al doilea pilot din BOMBARDIERUL RUSESC doborât de turci TRĂIEȘTE

Al doilea pilot din BOMBARDIERUL RUSESC doborât de turci TRĂIEȘTE

Cel de-al doilea pilot al avionului militar rus doborât marți de Turcia a "fost recuperat" de către "armata siriană", a declarat miercuri ambasadorul Rusiei în Franța, Aleksandr Orlov. Astfel, acesta infirmă informațiile conform cărora ambii piloți ar fi fost împușcați de rebeli în timp ce coborau la pământ după catapultare.

Conform ultimelor informații, citate de AFP, pilotul a reușit să scape și a fost recuperate de armata siriană, urmând să fie dus la baza aeriană rusă din Hmeimim, din provincial Latakia. Acest lcuru a fost confirmat de Aleksandr Orlov la postul de radio francez Europe 1. “Când avionul a fost doborât, cei doi piloți s-au catapultat. Unul dintre ei a fost rănit în timpul coborârii cu parașuta, iar apoi a fost ucis cu sălbăticie la sol de către jihadiștii care erau în regiune', a explicat Orlov, informează Agerpres. Anterior, agențiile de presă internaționale relatau că primul pilot al avionului de vânătoare Su-24, doborât la frontiera turco-siriană de către un avion F-16 al aviației turce, a murit. Statul Major al armatei ruse anunțase marți seara că unul dintre piloți a fost ucis cu focuri de armă la sol după căderea aparatului de zbor. Moscova susține că avionul său nu a părăsit spațiul aerian al Siriei, așa cum afirmă Turcia, și a acuzat Ankara de complicitate cu jihadiștii Statului Islamic.

 

Ne puteți urmări și pe Google News