Akcent nu îi uită pe români

Akcent nu îi uită pe români

După ce s-au afirmat în afară, băieţii vor să cânte şi în româneşte.

Adrian Sînă, Sorin Brotnei şi Mihai Gruia lucrează la clipul pentru "Chimie între noi".

"Ne era dor să cântăm din nou în limba noastră", ne-au spus băieţii despre piesă. Cei trei recunosc că în străinătate prinde engleza şi că "sunt foarte rare momentele când o piesă în română cucereşte topurile internaţionale, aşa cum a făcut O-zone cu «Dragostea din tei». Dar, după multe concerte în afară, ei spun că cel mai bine e "acasă".

Cântăreţii nu se sperie de succesul muzicii româneşti, pentru că "acum, dacă Inna, Akcent sau Alexandra Stan se aud, de exemplu, în SUA la radio, cei de acolo intră imediat pe internet şi descoperă toată muzica din România, printr-o simplă căutare. Acesta este un lucru foarte bun pentru noi", după cum ne-au explicat ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deşi cântă de dinainte ca dance-ul să fie "la modă", Adi, Sorin şi Mihai spun că au vrut, apoi, să fie "în trend". "Noi întotdeauna am încercat să fim în ton cu ce e actual. Uneori ne-a ieşit, alteori nu. Ne-am lansat cu dance pentru că am simţit că acel segment ne reprezintă", spun ei. Muzica dance are, ce-i drept, un loc fruntaş pe piaţă. Viitorul, însă, va fi altul: "Trebuie o schimbare după atâtea hit-uri românesti care s-au auzit peste tot. Vor apărea noi infuenţe şi stilul merge puţin înspre pop". Deşi a fost în juriul, "X Factor" şi este, mai nou, tată, Adi Sînă spune că se concentrează pe muzică. După un contract de un sezon cu Antena 1, cântăreţul a conchis că "«X Factor» a fost foarte solicitant, a fost o experienţă minunată, dar avem multă treabă cu muzica", spune cântăreţul. Adrian Sînă este şi absolvent de actorie, însă ne lămureşte că, pentru moment, rămâne la muzică. "Dar pe viitor nu se ştie ce va fi", a conchis el. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/rSl4FCK0t3E?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>