Potrivit unui proiect aprobat marţi de Consiliul General al Municipiului București victimele violenţelor în familie vor beneficia din partea Primăriei Capitalei de o sumă pe până la 1.500 de lei pentru victimele violenţei în familie.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, că pe ordinea suplimentară a ședinței CGMB a fost introdus acest proiect, potrivit www.ziarulevenimentul.ro
„Plata poate fi făcută și pentru bărbați care sunt victime ale violenței în familie, nu facem discriminări”, a declarat Gabriela Firea.
În prezent, potrivit prevederilor art. 24 din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, printr-un proiect POSDRU derulat de ANES, a fost deschis, în municipiul București, un centru de criză pentru primirea victimelor violenței în familie, cu program 24 h din 24 h, permanența fiind asigurată de asistenți sociali.
Funcționalitatea acestui centru este asigurată la nivel de model de bună-practică în premieră la nivel național, în baza unui parteneriat tripartit între administrația publică centrală, administrația locală și o organizație neguvernamentală cu activitate în domeniul violenței domestice.