Familiile sau persoanele cu venituri reduse din România pot primi ajutor de încălzire în perioada iernii. Acestea trebuie să facă o cerere și să depună mai multe documente.
Familiile sau persoanele cu venituri reduse din România pot primi ajutor de încălzire în perioada iernii, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Ajutorul pentru încălzire se acordă numai pentru o locuință, „respectiv pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă”, potrivit legii și se acordă fie de către Guvern, fie de autoritățile locale.
În cazul în care două sau mai multe familii sau persoane singure locuiesc în acelaşi spaţiu locativ, „ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în numele titularului contractului/convenţiei individuale încheiat cu furnizorul”, conform legii nr. 226/2021. Pragul maxim admis pentru persoanele singure care pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței este de 2.053 lei pe lună. În cazul familiilor, nu trebuie să se depășească pragul de 1.386 lei pe membru de familie.
Cine pimește ajutor de încălzire
Acest ajutor se acordă „numai pentru un singur sistem de încălzire, numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei și numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică)”, subliniază ANPIS.
Documentele necesare
Românii care au nevoie de acest ajutor trebuie să facă o cerere și o declarație pe proprie răspundere, care conține date referitoare la componența familiei, la veniturile lunare, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute. În declarație, trebuie menționat tipul sistemului de încălzire utilizat în locuință : lemne, peleți, gaze, curent sau altele. Ei trebuie să aducă și copii ale documentelor de identitate ale membrilor familiei și documente care să ateste nivelul veniturilor încasate, respectiv adeverinţă de salariat, cupon pensie, etc.
Valoarea ajutorului de încălzire
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se face ținând cont de venitul mediu net pe mebru de familie. Suma poate compensa:
- în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de sub 200 de lei pe membru de familie/persoana singură;
- în proporție de 90%, pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei;
- în proporție de 80%, pentru un venit lunar net cuprins între 320,1 și 440 lei;
- în proporție de 70%, pentru un venit lunar net cuprins între 440,1 și 560 lei;
- în proporție de 60%, pentru un venit lunar net cuprins între 560,1 și 680 lei;
- în proporție de 50%, pentru un venit lunar net cuprins între 680,1 și 920 lei;
- în proporție de 40%, pentru un venit lunar net cuprins între 920,1 și 1.040 lei;
- în proporție de 30%, pentru un venit lunar net cuprins între 1.040,1 și 1.160 lei;
- în proporție de 20%, pentru un venit lunar net cuprins între 1.160,1 și 1.280 lei;
- în proporție de 10%, pentru un venit lunar net cuprins între 1.280,1 și 1.386 lei/membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singură.