Un tânăr de 26 de ani, din Capitală, suferă de o formă agresivă de leucemie. Șansa lui la viață se află într-o clinică din Italia și costă 100.000 de euro. Orice sumă donată e binevenită.
Viața lui Sabin Mihai Nemes s-a schimbat brusc în vara anului trecut, când, în urma unui banal control de rutină, a aflat adevărul dureros: suferă de o formă agresivă de leucemie - cancerul sângelui, cum îi spune în popor. Pentru a fi salvat este nevoie să plece într-o clinică din Italia, costurile tratamentului fiind de 100.000 de euro. Familia lui, cu toate rudele la un loc, nu deține această sumă, dar se dau peste cap să-și salveze fiul, vând din bunuri, strigă după ajutor. Apelează la solidaritatea umană, sens în care oricine vrea să doneze vreun bănuț, fie lei, fie euro, o poate face în conturile deschise la Unicredit Țiriac Bank.
„Cu toate că auzim mereu în jurul nostru, nu îți închipui că ți se poate întâmpla ție. Cancerul meu se găsește în sânge mai exact. Am fost diagnosticat cu leucemie acută mielo-monocitară, în dimineața zilei de 29 iulie. Este o formă de leucemie care avansează foarte agresiv și nu ai prea mult timp la dispoziție pentru a digera situația. Nu știam pe cine să sun sau cui să îi dau vestea groaznică mai întâi. (...) Mie nu îmi venea să cred, nimănui nu i-a venit să creadă, perfect sănătos, fără răceli, fără excese, făceam sport destul de des, mai ales că am dus o viață sportivă mereu, nu te gândești că diagnosticul în urma unui banal control să fie atât de dur. Doctorii mi-au spus pe scurt și simplu: - Trebuie să faci tratament cu citostatice pentru a încerca să distrugem celulele canceroase și nu ai prea mult timp de gândit, fiind formă de leucemie acută. (...) După prima cură de citostatice slăbisem 10 kg”, și-a spus Sabin povestea într-o scrisoare trimisă nouă, tuturor, ca să-l ajutăm. Haideți să dăruim pentru viață!
Sabin a trecut în ultimele luni de multe ori de la agonie, la extaz și invers. „După alte analize reiese că sunt în remisie, bun, speranța este iar acolo”, spune Sabin. „Încă o cură de remisie, încă o lună de citostatice, și iar repetăm analizele. Mai rău, se pune problema de transplant și citostatice foarte agresive. Doctorii care mă tratează nu știu ce decizie să mai ia”, povestește tânărul. „Liniștea mea se află într-o clinică din Italia, recomandată de o persoană dragă care și-a găsit vindecarea după aceeași boală cumplită”, crede totuși Sabin, sperând că oamenii îi vor sări în ajutor.
CONTURILE PENTRU DONAȚII au fost deschise la Unicredit Țiriac Bank, pe numele Nemes Sabin Mihai. Cei care vor să-l ajute pe Sabin o pot face donând euro, în contul RO50BACX0000001043028001, sau lei, în contul RO77BACX0000001043028000. Orice sumă, cât de mică, este binevenită.