Mihaela Popescu (Realizator al emisiunii "Timpul reîntoarcerii" la TRINITAS TV: La Mulți Ani, dragi prieteni ai emisiunii ”Timpul reîntoarcerii” si ai Trinitas Tv! În numele colegilor, vă mulțumim că ne-ați urmărit emisiunea în anul ce a trecut. Bucurie duhovicească! Să ne fim unii altora umăr și putere, să fim mâinile iubirii milostive a lui Hristos.

Pentru prima ediție a acestui an, vă invităm să le cunoașteti pe Ana și Irina, două tinere care au plecat împreună  din Republica Moldova în Statele Unite și care s-au adus una pe alta, apoi, în România. Ana și Irina, ce v-a dus pe voi în Statele Unite ?

Ana Demidovschi: O întâmplare, aș spune, așa a vrut Dumnezeu. Cu viza ”Work&Travel” am purces la drum, eram la mijlocul cursurilor de masterat, dar având această oportunitate, am zis să încercăm.

Irina Popova: Și am ramas(…).

Mihaela Popescu: Cum a fost adaptarea la o nouă viață și la o … cu totul altă cultură?

Irina Popova: Eu, când am ajuns în State, am trait un șoc, am crezut că aerul are un miros, simțeam că nu pot respira. Da, era un șoc cultural, eram buimăcită, nu o cunoșteam decât pe Ana, nu cunoșteam nici limba, nu știam cum “se mănâncă“  America, cu ce lingură.

Ana Demidovschi: A fost foarte greu să ne adaptăm până și la gustul mâncării. S-a întâmplat să ne aflăm într-un magazin alimentar, să avem bani, să avem de unde face alegeri, dar să nu ne fie poftă de nimic. Nimic nu părea apetisant, gustos, nimic nu avea gust. Și am întrebat atunci un îndrumător : ”Cum puteți mânca așa ceva?” Răspunsul lui a fost o revelație: ”Ana, noi nu am cunoscut o altfel de mâncare. Noi cu aceasta am crescut. Nu știm alt gust.”

Irina Popova: Țin minte că am cumpărat capșuni, erau mari, roșii, păreau gustoase, dar când am deschis…am zis: ce-s acestea?! Păreau ca din cauciuc.

Mihaela Popescu: Care au fost primii pași?

Ana Demidovschi: Plecând cu programul ”Work&Travel”, am intrat în ritmul alert de muncă încă din primele zile, pentru a putea plăti datoriile lăsate în țară. De aceea am și ajuns în State, să ne permitem o viață mai îndestulată din punct de vedere financiar.

Mihaela Popescu: Ați găsit ceea ce căutați?

Ana Demidovschi: Și da și nu. Da: pentru că acolo l-am cunoscut pe soțul meu, am întemeiat o familie, am cunoscut independența financiară față de părinții mei. Ceea ce a fost un plus. Dar am plătit cu mult suflet această independență, pentru că sufletește nu am primit hrănire. Poate și pentru că nu am căutat o biserică acolo de care să ne alipim. Sufletește, tânjeam după casă, după părinți, după patrie, după tot ce conține cuvântul DOR. Sufletește, da, am suferit.

Irina Popova: Eu am venit în Statele Unite cu un contract de curățenie, locația fiind Hotelul Hilton. În țară, lucram la Casa Națională de Asigurari Sociale, cu un salariu foarte mic ca funcționar public. După două săptămâni, când am primit un cec de 300 si ceva de dolari, eram foarte încântată. Însă erau zile în care mă închideam în baie și plângeam, pentru că mi-era atât de greu! Dar am început să învăț limba și după o perioadă am ajuns să lucrez în restaurant, asta m-a ajutat foarte mult și după un anumit timp am ajuns și să lucrez la Banca Mondială. Au fost niște trepte pe care le-am urcat cu foarte multă muncă. Apoi, l-am cunoscut pe soțul meu, mi-am construit o familie. Viața mea s-a schimbat foarte mult spre bine și pentru că socrii mei m-au primit cu foarte multă caldură. Aveam acum acolo copii, o mama, un tată, un soț.

Mihaela Popescu: Ana, care a fost lecția pe care ai învățat-o tu în anii petrecuți în State?

Ana Demidovschi: Am învățat să prețuim ceea ce avem noi aici, credința noastră profundă, tradițiile nemaipomenit de frumoase care, din păcate, simt că se mai pierd, vitalitatea și energia oamenilor noștri, spiritul nostru, în general.

Irina Popova: Lecția pe care am învățat-o eu este că, oricât de frumoasă pare viața în străinătate, nu se compară cu nimic din ce există aici. Este ca și când ai avea de toate, în afară de  suflet. Mie mi-a fost dor să-mi văd familia mea mare, frumoasă. Provin dintr-o familie cu 25 de verișori și când eram acasă, ne întâlneam cu toții la bunica la zile de naștere, la nunți. Mi-a fost cel mai dor de casă, de familie în Sărbători…

Mihaela Popescu: Ce diferențe majore de mentalitate ați remarcat acolo?

Ana Demidovschi: : În cea mai mare parte, oamenii nu erau interesați de partea sufletească. Aveau în vedere doar partea materială. Acolo nu ar fi impresionat pe nimeni dacă aș fi spus că eu scriu poezie. Oamenii sunt crescuți într-o societate în care sunt de mici încurajați să crească în competiție unii cu alții, pe când la noi se pune accent pe unitate, pe comunitate, pe familie. Acolo, individualitatea primează.

Irina Popova: De asemenea, femeie e încurajată să devină o carieristă; nu e atât de important  să fii mamă. Când bebelușul împlinește 3 luni, ești încurajată să lași copilul la creșă, iar tu să te întorci să muncești 8 ore pe zi. 

Ana Demidovschi: Mi-aduc aminte cum un unchi care m-a ajutat când am ajuns în Statele Unite, mi-a sugerat dintru început că e inacceptabil să întrebi pe cineva ce salariu are sau să te joci cu copiii de pe stradă, ceea ce pentru mine era foarte greu, pentru că la noi este normal să ne jucăm cu copiii pe stradă, vorbim cu ei… În niciun caz să dăm cuiva o pastilă, pentru că poți ajunge să fii și judecat pentru asemenea gest. Pentru societatea de acolo, erau lucruri normale, dar mie mi s-au părut aberante, anormale, însă  a trebuit să mă conformez.

De asemenea, la grădiniță, copiii – inclusiv fetița mea- au ajuns să învețe anumite concepte cu care noi nu eram de acord, sau cel puțin am fi vrut să avem oportunitatea să o introducem noi către aceste lucruri - și nu la o varstă atât de fragedă. Aceeași situație a apărut și în alegerea unor cărți folosite în grădiniță.

Mihaela Popescu: Când ați simtit voi că trebuie să vă întoarceți în Europa și cum de ați ales România?

Ana Demidovschi: La mine a fost simplu. Soțul meu este din Brașov. Din clipa în care ne-am cunoscut, el a spus că vrea să venim acasă, în România. La început, eu nu am fost de acord, pentru că întelegeam că ne-ar putea fi mai greu, din punct de vedere financiar, dar cu timpul, și am înțeles că pentru bani plătim cu suflet! Și acest preț era mult prea scump!  

Irina Popova: Eu am venit după Ana, pentru că ea era singurul suflet-prieten pe care îl aveam necondiționat acolo. Când a ajuns în România, Ana a început să îmi povestească despre cum este aici, despre comunitatea minunată în care a ajuns și unde a fost primită cu mare căldură, că a organizat și o nuntă pe aceste meleaguri. În acel moment, am simțit că vreau si eu în acel loc extraordinar, dar nu știam cum să-mi conving soțul. Inițial, nu a fost de acord, dar după ce am venit invitați , atât de mult i-a plăcut încât la final decizia a fost luată: rămânem aici! Și am rămas!

Mihaela Popescu: Ce ați reușit să faceți de la întoarcerea în Romania? 

Irina Popova: Adevărul este că eu am venit și am găsit totul de-a gata. Ana a fost cea care a pavat tot drumul în fața mea, eu pot spune că doar am „sărit în joc”. Am intrat într-o comunitate; dintr-o dată, am primit o familie. Duminica în familie: o am acum, lângă mine. O realitate inexistentă în Statele Unite. Duminica, ne adunăm cu toții la biserică, ca o familie, apoi se stă în tihnă la o masa bogată, cu bucate alese, unde nu numai că ne bucurăm de darurile lui Dumnezeu, dar vorbim unul cu altul, de la suflet la suflet, ne întrebăm cum ne-a fost săptămâna, ne susținem reciproc. Plus că mie mi-a mai fost alinat sufletul cumva. Provin dintr-o familie nevoiașă, am crescut greu. 

Cu ajutorul doamnei Roxana Dobre, se organizează prin Asociația ”Sfânta Maria” de la Cristian activități de sprijinire a familiilor nevoiașe cu pachete. Mergem unde este nevoie și aducem un strop de bucurie. De asemenea, facem ateliere de pictură, de lectură în limba engleză. Iar soțul meu, care este american, a simțit să participe și el, ceea ce mă bucură mult. 

Asociația ”Sfânta Maria” din Cristian este o asociație care mi-a dat mie zbor, sens. Mi-a dat posibilitatea să fiu îngerul de partea cealaltă, să-i ajut pe cei care au nevoie.

Mihaela Popescu: Ana, cum te-ai adaptat în Romania?

Ana Demidovschi: Inițial, a fost mai dificil. Eu mi-aș fi dorit să mă întorc la satul meu natal. Dar soțul meu, fiind român, mi-a spus încă de când ne-am cunoscut că noi, la un moment dat, ne vom întoarce să trăim în România. Acum , s-a așezat totul frumos. Am ajuns să cunosc biserica și oamenii de aici, pe părintele Dobre Sorin, care mi-a fost un real sprijin. M-a ajutat să simt și să înțeleg că nu sunt iar printre străini, ci sunt tot Acasă. Aceeași limbă și aceleași tradiții ne unesc. O realizare este și faptul că sunt unul dintre voluntarii din cadrul Asociației ”Sfânta Maria” și pot să aduc bucurie oamenilor care au nevoi. Soțul meu intenționează să dezvolte o mică afacere aici, apoi să ne ridicăm și o căsuță, toate pe rând. 

Mihaela Popescu: Când v-ați simțit Acasă?

Ana Demidovschi: În momentul în care eram în satul mătușii mele, o frumusețe de priveliște care odihnește ochiul și spiritul. După toate clădirile de zgârie-nori, de nu mai vezi nici începutul, nici finalul acestei lumi, când te regăsești într-un sat unde vezi orizontul, limita dintre pământ și cer, de unde începe Dumnezeiescul și Firescul, am auzit clopotele bisericii și mi-au adus multă bucurie în suflet și le-am asociat cu bătăile inimii într-o zi de Sărbătoare. 

Irina Popova: Pentru mine a fost astfel: la 10 dimineața, în Ziua de Paști, m-am trezit cu un grup de familii care au venit să mă vadă. Nu puteam să cred cât dor îmi fusese de toți, cât mi-au lipsit! Fiecărei persoane pe care o îmbrățișam îi mulțumeam că a venit să mă vadă. Am stat  la o masă țărănească cu bucate gustoase...  am băut vin din butoi de la bunica mea și era atât de gustos…și am știut că sunt Acasă !

Mihaela Popescu: Este aici locul pe care l-ați visat? Pe care vi l-ați dorit?

Ana Demidovschi: Acum da, acum știm că așa este, cu certitudine. Deși tânjeam după familia mea și inițial îmi doream să fiu în satul meu. Dar am înțeles că Dumnezeu are alt plan. M-a adus în alt cuib, o mare familie frumoasă.

Irina Popova: Eu m-am simțit Acasă, de cum am venit. Pentru că sora mea de suflet este aici și m-a adus într-o familie cu multă căldură sufletească.

Mihaela Popescu: Ce înseamnă acum România pentru voi?

Ana Demidovschi: Înseamnă Acasă. 

Irina Popova : România este mama patriei mele, pentru că noi suntem un neam. Avem aceleași Sărbători, România înseamnă pentru mine casă, bucurie, balsam sufletesc, frumusețe. Când am aflat cât de frumoasă este România, am sunat o colega care a rămas în State și am întrebat-o: de ce ai ascuns de mine că ai o țară așa frumoasă?

Mihaela Popescu: Cum s-au adaptat copiii voștri aici, când v-ați întors?

Ana Demidovschi: Ariana avea deja 6 ani împliniți, fetița mica nu avea nici 2 ani. Doi anișori i-am sărbătorit când am ajuns în România. Pentru Ariana a fost mai dificil. Ei îi era dor de bazin, înot, de palmieri. Dar aici  a câștigat libertatea de mișcare. Abia așteptam să o văd alergând pe dealuri. În Statele Unite, nu aveai voie să lași copilul singur nici în fața curții. Fetița era cu tatăl meu afară când a venit vecinul la ușă să-mi aducă la cunoștință că este copilul nesupravegheat afară, putea să cheme Asistența pentru Protecția Copilului,  ceea ce mie mi s-a părut destul de aberant. Eu aș fi vrut ca fetița mea să copilărească ca și mine, să cunoască aerul libertății, să poată să alerge prin padure. 

Irina Popova: Copiii mei au descoperit o lume nouă, despre care nici nu știau că există ! Când și-au cunoscut verișorii, erau mirați: ”Mami, avem verisori?!” Subliniez și eu ce a spus Ana, o cauză pentru care ne-am decis să stăm aici este  libertatea pe care o au copiii! 

Mihaela Popescu: Ce ați câștigat de când ați venit în România?

Ana Demidovschi: Liniște, pace sufletească! În sufletul meu,  a ajuns să fie mult Dumnezeu. Este o plinătate !

Irina Popova: L-am câștigat pe Dumnezeu! Simt că fac o diferență în această lume, am câștigat o familie extinsă.

Mihaela Popescu: După anii petrecuți în străinătate, într-o societate în care accentul se pune pe individ și nu pe comunitate, pe competiție și nu pe comuniune, Ana și Irina au învățat o lecție importantă : aceea că trebuie să prețuim ceea ce avem.

Poate că este nevoie de experiența  ”Departe”-lui, de o altă perspectivă pentru a înțelege și aprecia ceea ce este și oferă România.

Pe canalul youtube al televiziunii Trinitas TV, în sectiunea alocată, se pot urmări toate edițiile difuzate până acum ale emisiunii ”Timpul Reîntoarcerii”.  Cu hashtag #timpulreîntoarcerii.