Ai un CALCULATOR LENT? Vezi ce îţi poate FACE

Ai un CALCULATOR LENT? Vezi ce îţi poate FACE

Calculatoarele insuficient de puternice pot fi o mare sursă de stres, fără a mai pune la socoteală faptul că îi împiedică pe utilizatori să se dedice altor activități, benefice pentru sănătate, arată un sondaj recent, preluat de metronews.fr.

Calculatorul este departe de a fi recomandat, din punct de vedere al sănătății, pentru ochi, spate şi creier, şi cu atât mai puţin când pune răbdarea la încercare. Este cazul majorităţii utilizatorilor şi într-o măsură mai mare decât s-ar crede, potrivit sondajului realizat online de Harris Interactive pe 2.025 adulți americani.

Îi oboseşte

Studiul arată că oamenii pierd în medie două ore pe săptămână din cauza vitezei mici a calculatorului, lucru care îi oboseşte mai mult decât ar trebui, fără a mai vorbi de faptul că se şi enervează.

Acest fenomen ar putea avea efecte durabile asupra sănătăţii. Lucrând un an la un calculator nu destul de puternic, utilizatorul pierde mai mult de o lună aşteptând să pornească, să deschidă anumite programe sau să realizeze alte lucruri care se fac de obicei rapid. Este un timp preţios fiindcă, întrebaţi ce ar face dacă nu ar pierde acest timp la calculator, 31% din adulţii intervievaţi au spus că ar face mai multă mișcare, iar 26% ar dormi mai mult.

Lipsa de timp îi împiedică pe unii să mănânce sănătos: 37% dintre americanii chestionați au spus că ar sta mai mult la masă sau ar găti în loc să mănânce de la fast-food. „Un calculator lent duce nu numai la pierdere de timp, care ar putea fi folosită pentru îmbunătăţirea sănătăţii, ci este şi o mare sursă de frustrare şi de stres constant, două lucruri nefaste pentru sănătate”, afirmă o specialistă, referindu-se la rezultatele sondajului.

Ne puteți urmări și pe Google News