BĂTĂUŞ ŞI VIOLATOR. Recidivistul Ricki al lui Focaru a desfigurat cu pumnii cinci bătrâne

BĂTĂUŞ ŞI VIOLATOR. Recidivistul Ricki al lui Focaru a desfigurat cu pumnii cinci bătrâne

Poliţiştii din Dâmboviţa au reuşit să pună mâna pe un individ care a snopit în bătaie cinci bătrâne, în comuna Gura Şuţii. Individul, Ion Tatu, de 22 de ani abia ieşise din închisoare după ce a fost condamnat pentru viol.

De mai bine de o lună bătrânele din comuna dâmboviţeană Gura Şuţii nu mai aveau linişte. Un individ intra în case şi le desfigura cu pumnii. Cinci femei , toate trecute de 70 de ani, au ajuns la spital ca urmare loviturilor primite. Obsedat să lovească în faţă "Ca o particularitate a acestei persoane, vă pot spune că autorul lovea mai ales în zona feţei. Cea mai gravă a fost agresiunea asupra ultimei victime care a necesitat spitalizarea la o unitate din Bucureşti", a precizat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa agent de poliţie Raluca Florescu.  Aceasta a mai adăugat că agresorul, localnic şi vecin cu victimele sale, şi-a recunoscut faptele. El este recidivist: în anul 2007 a fost condamnat pentru viol şi a ispăşit cinci ani de închisoare. În luna ianuarie a acestui an, el a fost eliberat. Răzbunare pe femei neajutorate În faţa anchetatorilor, Ricky al lui Focaru - aşa cum este cunoscut individul - a spus că le bătea pe femei din răzbunare. "S-a plâns că a făcut închisoare pentru viol degeaba şi, de aici, răzbunarea împotriva femeilor. În urmă cu cinci ani, el a fost condamnat după ce a abuzat de o fată. Alţi doi tineri care s-ar fi culcat cu aceeaşi tânără au scăpat fără să facă puşcărie. A spus că fata s-a culcat de bunăvoie cu el şi pe urmă l-a acuzat de viol", au declarat pentru EVZ surse din rândul anchetatorilor. O lună de teroare Primele victime ale lui Ricki au fost două vecine care locuiau singure. Acestea au fost lovite cu pumnii în faţă în seara zilei de 30 iunie. Alte două bătrâne au avut o soartă asemănătoare pe data de 13 iulie. Ultima şi cea mai grav afectată a fost o vârstnică femeie, de 78 de ani, agresată pe 8 august. Ea a fost găsită plină de sânge în toaleta gospodăriei. Panica şi teroarea care pusese stăpâniere pe oamenii din comuna Gura Suţii au luat sfârşit în noaptea de sâmbătă spre duminică când poliţiştii au reuşit să pună mâna pe bătăuş. El este acuzat de violare de domiciliu, vătămare corporală gravă şi vătămare corporală. Agresorul patrula cu sătenii în căutarea "vinovatului" Culmea este că, înainte de a fi dibuit de oamenii legii Ricky al lui Focaru se dădea mare legiuitor şi patrula alături de săteni pe uliţele comunei, în căutarea bătăuşului. După cea de a treia agresiune, oamenii se organizaseră în grupuri şi vegheau cu rândul, noaptea, pe străzile din Gura Şuţii. La un moment dat, o astfel de patrulă au prins un consătean pe care l-au dat pe mâna poliţiei crezând că este bătăuşul-violator. Din fericire pentru el, bărbatul nevinovat a scăpat nevătămat din mâna "justiţiarilor".