Aglomerație la punctele de frontieră. Românii se întorc, după sărbători, în țările unde lucrează

Graniță România-Ungaria. Sursa foto: arhiva EVZ

Odată ce sărbătorile s-au încheiat, românii din străinătate se întorc în țările în care domiciliază și lucrează. Punctele de trecere a frontierei din vestul țării s-au aglomerat, de această data pe sensul de ieșire din țară.

Poliţia de Frontieră anunță că a luat măsuri de fluidizare a traficului.

Duminică după-amiază, la Nădlac cei care vor să iasă din țară așteptau aproximativ o oră, iar la Cenad și la Petea, circa 40 de minute, conform aplicației de trafic online a Poliției de Frontieră.

Poliţia de Frontieră anunță suplimentarea personalului la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pe sensul de ieşire din ţară până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, scrie hotnews.ro.

De asemenea, vor fi folosite staţiile mobile de control.

De exemplu, în P.T.F. Nădlac II, unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria, se lucrează pe 8 artere de control pentru autoturisme pe sensul de ieşire şi cu două staţii mobile.

Recomandări pentru evitarea aglomerației

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare.

Poliţia de Frontieră recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să fie evitată aglomerația: - în jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand - în jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, PTF Săcuieni - în jud. Satu-Mare: P.T.F. Urziceni şi P.T.F. Petea - în jud. Timiş: P.T.F. Cenad.

Dacă la sfârșitul lunii decembrie coloanele de mașini se întindeau pe kilometri întregi la intrarea în țară, acum situația s-a schimbat. Ieșirea spre Ungaria a fost luată cu asalt de românii care lucrează în străinătate. Mulți dintre ei mai au de parcurs încă mii de kilometri și trebuie să ajungă la muncă, iar copiii la școală.