Noul film inspirat din celebrul serial, care intră de mâine în cinematografe, şi-a propus să-i sperie pe spectatori "de moarte".
Fantome şi paranormal, monştri, blesteme din vremuri străvechi, plăgi mortale, cunoscute din serialul de televiziune şi din primul film de lungmetraj, „The X Files“ (realizat acum 10 ani), se întorc de mâine pe marile ecrane, odată cu „Dosarele X: Vreau să cred“, cel mai recent film al seriei de mare succes. Continuarea aceasta este o poveste de sine stătătoare, care reia însă toate temele producţiilor mai vechi şi, în plus, îi readuce împreună pe cei doi celebri agenţi: Fox Mulder (David Duchovny) şi Dana Scully (Gillian Anderson). Ştiinţa se luptă cu credinţa Filmul este regizat de realizatorul serialului, Chris Carter, coautor şi al scenariului, alături de Frank Spotnitz. Foarte puţin a „transpirat“ înainte de premieră din povestea filmului, în buna tradiţie a „secretomaniei“ care a însoţit tot timpul franciza „Dosarele X“. Doar elita studioului, actorii principali şi realizatorii proiectului au ştiut ce se întâmplă. Cert este că agentul Mulder continuă căutarea sa interminabilă pentru adevăr, iar Scully, o doctoriţă extrem de inteligentă şi pasionată, rămâne legată fără scăpare de căutările lui Mulder. „I Want To Believe“ / „Vreau să cred“ este un slogan familiar pentru fanii serialului; el este reprodus pe un afiş pe care Mulder îl are atârnat în biroul său de la FBI. „E un titlu firesc“, a declarat legendarul Chris Carter, creatorul serialului. „Este vorba de o poveste care implică dificultăţile de a mijloci credinţa şi ştiinţa. Chiar sugerează lupta lui Mulder cu credinţa sa“.
Scopul noului film este afişat de la bun început de Crater: „Vrem să speriem publicul de moarte“. „Filmul e înfricoşător, sinistru şi misterios. Cu «Dosarele X», am speriat deseori oamenii cu ce nu am arătat şi am folosit această tactică şi în film“. Eroii au mai îmbătrânit Au trecut zece ani de la primul film şi şase ani de la terminarea serialului. Realizatorii au simţit că e momentul unui nou film „Dosarele X“, în primul rând pentru a prezenta unei noi generaţii aceste personaje îndrăgite deja de milioane de oameni. „În ultimii şapte ani, mi-am dat seama vorbind cu studenţi că mulţi dintre ei nu cunosc serialul“, declară tot Carter. „Un tânăr de 20 de ani era prea mic când serialul a debutat, acum 16 ani. Aşa că există un nou public pentru «Dosarele X» şi acest film a fost făcut ca să-i satisfacă atât pe ei, cât şi pe fanii de-o viaţă“. Cei doi realizatori au hotărât ca povestea să aibă loc în timp real, astfel încât Mulder şi Scully „sunt cu şase ani mai în vârstă şi mai înţelepţi şi relaţia lor a evoluat destul“. Filmul intră de mâine în Bucureşti - la Hollywood Multiplex, Movieplex, Cityplex şi Cinema PRO -, Cluj - la Cinema Republica, Timişoara - Cinema City şi Iaşi - Cinema City. Astă-seară are loc şi o avanpremieră, la Cinema PRO (ora 21.30), Cityplex (ora 20.30), la Hollywood Multiplex (ora 21.45) şi Movieplex (ora 21.15).