Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) a făcut publică lista substanțelor interzise pentru anul 2023! Noua listă a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie.
Substanța roxadustat va rămâne în continuare pe lista WADA în clasa celebrei EPO (eritropoetină), clasă de hormoni care ajută la oxigenarea sângelui. Pedeapsa prevăzută pentru folosirea acestei substanțe este una aspră: suspendare cuprinsă între doi și patru ani! Depistarea unui sportiv cu substanța roxadustat în organism va reprezenta o încălcare la fel de gravă a regulamentului anti-doping și în 2023, se arată pe lista WADA.
Substanța cu care a fost depistată Simona Halep este un inhibitor care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și celule roșii din sânge. Poate spori performanțele sportivilor, iar substanța rămâne pe lista substanțelor interzise, fiind în categoria EPO, care ajută la oxigenarea sângelui.
Așadar, substanța roxadustat - cu care a fost depistată pozitiv Simona Halep (31 de ani), în timpul turneului de Grand Slam de la US Open 2022 - va rămâne în continuare pe lista interzisă WADA. Românca a picat testul anti-doping pe care l-a efectuat la finalul meciului pierdut în fața ucrainencei Daria Snigur (20 de ani), scor 2-6, 6-0, 4-6.
Simona Halep primește vești proaste de la avocați
Suspendată temporar din tenis, pentru dopaj, Simona Halep a primit o veste proastă de la avocații săi, chiar la începutul acestui an. Sportiva se pregătește pentru procesul în care îi va fi decis viitorul în cariera de jucătoare profesionistă. Pe de altă parte, nici fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, nu mai pare interesat de o colaborare cu românca, luând dinstanță de aceasta.
Jucătoarea de tenis Simona Halep nu a obținut ridicarea suspendării provizorii până la pronunțarea deciziei în procesul de dopaj. Astfel, ea a ratat posibilitatea să joace la Australian Open, turneul programat în perioada 16 – 29 ianuarie.
În aceste zile s-a vorbit despre posibilitatea ca sportiva din Constanța să obțină o derogare de la suspendarea provizorie și să poată evolua în turneul de tenis din Austraila. Ea a primit o veste proastă din partea avocaților care au reprezentat-o în fața mai marilor tenisului mondial. Aceștia nu au acceptat să-i ridice suspendarea, fapt ce i-ar permite să joace tenis în continuare până la finalul procesului de dopaj.
Avocații Simonei Halep au sperat că vor obține o ridicare a suspendării, fapt ce i-ar fi permis Simonei Halep joace la Australian Open în baza unui wild-card.