Sistemul de avertizare-alarmare în situaţii de urgenţă a fost lansat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerului Afacerilor Interne. Portalul de avertizare poate fi accesat la adresa www.ro-alert.ro.
„Astăzi facem încă un pas cu sistemul RO-ALERT în sensul în care lansăm pagina web de informare a sistemului RO-ALERT şi care este accesibilă populaţiei. În această pagină găsiţi toate informaţiile, inclusiv despre modul de configurare a telefoanelor. (...) Site-ul este activ începând de astăzi, ora 9,00”, a declarat, sâmbătă, şeful DSU, Raed Arafat.
Arafat care a declarat t că portalul informativ cuprinde secţiunile dedicate prezentării sistemului RO-ALERT, configurării telefonului, standardelor, întrebărilor frecvente şi modului de instalare a aplicaţiei DSU.
Raed Arafat a subliniat că sistemul RO-ALERT va fi folosit doar pentru situaţiile extrem de grave, precum fenomenele extreme.
„Sistemul RO-ALERT va fi folosit doar pentru situaţiile extrem de grave. Nu avem intenţia să folosim sistemul foarte frecvent pentru că atunci diminuăm interesul populaţiei plus devine foarte deranjant, pentru că (...) sunetul pe care îl dă acest sistem (...) nu se opreşte până nu se citeşte mesajul. Dacă telefonul este pe silenţios mesajul tot va veni cu sunet. Mesajul respectiv când vine înseamnă că este ceva grav”, a subliniat Arafat, potrivit Agerpres.
Raed Arafat a subliniat că mesajele de avertizare nu sunt de tip SMS.
„Nu ne trebuie niciun număr de telefon. Noi nu accesăm datele personale ale persoanei. Când ai activat telefonul (...) pentru a primi mesajele, care sunt ca nişte mesaje radio care intră în telefon, telefonul le sesizează şi le afişează, singura corelare este faptul că eşti în zona în care se transmite mesajul. (...) Noi nu trebuie să identificăm numărul de telefon ca să transmitem un mesaj. Acesta nu este SMS, este alt tip de mesaj”, a declarat Raed Arafat.
Secretarul de stat în MAI a arătat că în perioada 17-27 septembrie sistemul RO-ALERT va fi testat la nivel naţional.