Află cum poţi cumpăra online în deplină siguranţă

Află cum poţi cumpăra online în deplină siguranţă

Cât timp pierzi lunar ca să îţi faci cumpărăturile direct în magazin, deşi te informezi pe internet? Fă-ţi măcar o dată cumpărăturile online şi te vei convinge că poţi plăti sigur şi mai rapid.

În materialul de faţă, îţi vom arăta cum să te asiguri că nimeni nu-ţi poate cheltui vreun ban de pe card pe internet dacă ai plătit deja cu el online sau dacă pur şi simplu l-ai pierdut sau uitat undeva. Ştim că auzi aproape zilnic poveşti despre problemele generate de utilizarea cardurilor pe internet, dar nimeni nu îţi menţionează că siguranţa deplină a cardului tău depinde doar de un pas făcut de tine: înregistrarea cardului în sistemele de protecţie pe internet! Ce reprezintă aceste sisteme? În fapt, vorbim de două platforme - Verified by Visa şi Mastercard SecureCode - care au la bază standardul 3D Secure. Vorbim de fapt de sisteme suplimentare de securitate, extrem de simplu de utilizat, care verifică legitimitatea ambelor părţi în tranzacţie după ce tu te înregistrezi şi îţi stabileşti singur o parolă cunoscută doar de tine. Cum "blindăm" cardurile? Înregistrarea în sistemele de protecţie pe internet se poate face direct pe site-ul băncii care a emis cardul sau în timpul unei cumpărături online. Odată ajuns pe site-ul băncii, tot ce trebuie să faci este să urmezi paşii explicaţi până la cel mai mic detaliu, de cele mai multe ori în cadrul unei secţiuni speciale. Pentru autentificare, ţi se solicită câteva date de identificare, de exemplu numele, numărul cardului şi parola iniţială. Pentru aflarea parolei iniţiale, poate fi necesar să suni la bancă sau să mergi la un bancomat. După verificarea datelor, îţi vei defini (stabili) parola şi mesajul de întâmpinare. "Trebuie să depăşim lipsa de informare privind securitatea tranzacţiilor online şi să convingem românii de siguranţa oferită acestor tranzacţii de platforma Verified by Visa. În acest moment, lucrăm împreună cu băncile la simplificarea procedurii de înrolare în Verified by Visa, menţinând în acelaşi timp un nivel optim de securitate", declară Cătălin Creţu, General Manager România, Visa Europe. Activare în timpul cumpărăturii De asemenea, ţi se poate cere să îţi înregistrezi cardul şi direct în timp ce vrei să faci cumpărături pe internet dacă comerciantul este înrolat în Verified by Visa. În România, aproximativ 500 de magazine online folosesc standardul 3D Secure. Practic, în timpul tranzacţiei online eşti întrebat de banca de la care ai cardul dacă doreşti să îl activezi în Verified by Visa, proces pentru care ţi se solicită trei date de autentificare şi adresa de email. După introducerea informaţiilor de identitate, vei selecta "activează acum", iar după ce banca îţi verifică identitatea, procesul continuă cu etapa de creare a parolei. După crearea cu succes a parolei, cardul este înscris în Verified by Visa. Odată activat cardul, poţi cumpăra de pe internet în condiţii de siguranţă maximă şi chiar e bine să faci şi prima tranzacţie să te convingi de simplitatea şi securitatea mecanismului. Această metodă de înregistrare este extrem de eficientă şi simplă: statisticile arată că jumătate dintre clienţii care ajung la o pagină opţională în timpul cumpărăturilor online aleg să activeze la prima vedere a paginii respective, iar un număr semnificativ din cei care renunţă la activare prima dată vor activa data viitoare. "Ne dorim ca românii să înţeleagă că plăţile cu cardul pe internet sunt sigure, uşor de efectuat şi au mai multe beneficii decât tranzacţiile realizate cu numerar. De exemplu, cumpărătorii au garanţia că pot solicita băncii care le-a emis cardul rambursarea banilor dacă au fost victima unei fraude online, dacă nu au primit produsele comandate sau dacă acestea sunt deteriorate", arată Creţu. În prezent, mai puţin de 200.000 de carduri din România, dintr-un total de circa 9 milioane preînrolate în bănci, sunt activate în standardul 3D Secure. Notă: Pentru întrebări legate de plăţile cu cardul pe internet puteţi scrie la adresa plationline@evz.ro sau vizitaţi www.visa.ro pentru mai multe informaţii. Citiţi şi:

  • Faci cumpărături pe internet? EVZ îţi spune cum să te fereşti de ţepe!
  • Cum să te fereşti de hackeri

Ne puteți urmări și pe Google News