Află cum poate fi educația într-un mediu fără bullying
- Iuliu Vlădescu
- 6 octombrie 2020, 14:58
Chiar dacă în contextul pandemiei regulile sunt stricte acum în școli, grădinițe și creșe, agresiunile de orice fel, bullyingul sunt fenomene care nu dispar de la sine.
Dimpotrivă, fricile, anxietatea, lipsa de socializare și lipsa de apropiere fizică, nevoia copiilor de a fi văzuți și valorizați fac ca anumite comportamente de tip bullying să crească pe termen lung și să găsească noi forme de manifestare și în mediul virtual.
Noua lege de prevenire a bullyingului, normele de implementare în instituțiile de învățământ, care se aplică începând cu acest an școlar, oferă pârghii clare pentru ca mediul școlar, fie el fizic sau virtual, să fie sigur și plăcut atât pentru copii, cât și pentru profesori, pentru că numai într-un mediu plăcut și securizant învățarea are loc și copiii pot fi performanți.
În societatea românească se știe încă prea puțin despre ce este și ce nu este bullyingul, ce consecințe grave poate avea asupra copiilor, cum se poate preveni bullyingul și care sunt adevăratele cauze ale acestuia. De asemenea, multe cadre didactice încă nu știu ce prevede noua lege și regulamentul școlii, precum și atribuțiile și componența comisiilor privind violența care trebuie să fie înnoite, iar școlile să aibă “toleranță zero la violență”.
Vestea bună este că acum există un loc unde cadrele didactice se pot informa și se pot chiar forma, așa cum cere noua legislație, pe platforma www.educatiefarabullying.ro. Specialiștii români care lucrează de mai bine de 3 ani la reglementarea problematicii bullyingului în rândul copiilor din România vin acum în sprijinul cadrelor didactice și prin video-conferința „Educație fără Bullying”.
Orice cadru didactic se poate înscrie gratuit să participe activ la conferință, pe www.educatiefarabullying.ro.
Conferința va avea loc online, sîmbătă 24 octombrie 2020, între 9:30 și 13:00. Participanții la video-conferința “Educație fără bullying” vor primi:
informații și răspunsuri personalizate la întrebările lor despre noile reglementări din legea educației și normele de prevenire a bullyingului în mediul educațional;
cum pot cadrele didactice să acționeze în prevenirea bullyingului și cum pot aplica corect instrumentele și noile norme metodologice de prevenire și combatere a bullyingului;
modul în care se poate identifica comportamentul de tip bullying în cadrul unităților de învățământ și ce se poate face eficient în cazul în care apar astfel de comportamente;
diplomă de participare;
resurse practice de lucru la grupă/clasă pentru prevenirea bullyingului.
Intră acum și înscrie-te gratuit pe www.educatiefarabullying.ro pentru a beneficia de toate aceste resurse. Cadrele didactice au nevoie mai mult ca oricând să colaboreze cu psihologi și consilieri școlari pentru a afla ce pot face pentru a preveni și combate bullyingul în rândul copiilor de care se ocupă.
Bazele prevenirii se pun în perioada de educație timpurie, ceea ce face ca primii interesați și responabili de acest lucru să fie părinții și cadrele didactice din creșe, grădinițe și școli primare.
Campania «Educație fără bullying în Sectorul 3, București» este organizată de Asociația Părinților Isteți în parteneriat cu Itsy Bitsy FM și Inspectoratul Școlar al Municipiului București și este finanțată de Primăria Sector 3 București cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.
Toate aceste măsuri legale create în beneficiul copiilor sunt în aceeași măsură foarte benefice și pentru cadrele didactice, care își pot desfășura activitatea educativă într-un mediu armonios, prielnic actului educațional.
“Bullying-ul este una dintre cele mai mari provocări din mediul școlar și un factor important care influențează echilibrul emoțional al elevilor, cu un puternic impact asupra climatului școlar. De multe ori comportamentele de bullying apar încă din clasele primare, la început la un nivel subtil, crescând în intensitate cu timpul. În acest punct este deja dificil de intervenit și de schimbat rolurile însușite de elevi în dinamica de bullying. Cadrele didactice se pot simți lipsite de resurse atunci când se confruntă cu astfel de situații la clasă, iar părinții le cer soluții. Rolul nostru, al specialiștilor, este să venim în sprijinul cadrelor didactice cu resurse practice pe care le pot aplica la clasă, pentru a fi aliniate cu legea în vigoare, care cere astfel de formări profesionale tuturor cadrelor didactice.”, spune Adriana Mitu, psiholog Asociația Părinților Isteți.
Asociația Părinților Isteți militează de peste 3 ani pentru prevenirea și combaterea bullyigului, fiind co-inițiator al mișcării strategice naționale împreună cu Itsy Bitsy FM, fiind parte din echipa care a elaborat Normele metodologice de implementare a acestei noi legi și lucrează în continuare la ghidurile de implementare a acestor norme în toate instituțiile de educație preuniversitară din România.
Asociația a organizat în 2017 campania socială «Bullyingul începe acasă și se continuă la școală» și campaniile de prevenire a bullyingului adresate cadrelor didactice Grădinițe fără Bullying în 2017 și Școli fără Bullying în 2018, proiecte finanțate de Primăria Sector 3 București, cu fonduri nerambursabile, de la bugetul local.
Conform Legii, „Violenţa psihologică-bullying este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.”
Definiţia bullying-ului din modificarea legii educatiei a fost creată în urma mai multor mese rotunde de lucru organizate de Asociaţia Părinţilor Isteţi și Itsy Bitsy, cu sprijinul Point Public Affairs şi GMP Group. La discuții au participat reprezentanți ai statului și ai societății civile: reprezentanți din Parlament, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Serviciul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din Poliţia Capitalei, CMBRAE, Colegiul Psihologilor, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Consiliul Naţional al Elevilor, Avocatul Poporului, Ambasada SUA în România, Organizația Salvați Copiii, Asociația Telefonul Copilului, UNICEF, Crucea Roșie, Federația Tinerilor din Constanța, Ana Maria Diceanu, psiholog Adriana Mitu, mediator Bruno Demaille, lingvista Dana Papadima etc.
La nivel european, România se situează pe locul 3 în ceea ce privește bullying-ul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).