Un celebru afacerist s-a sinucis în propria casă, cu o armă de vânătoare. Bărbatul de 53 ani din comuna gălăţeană Vânători găsit împuşcat mortal, joi, cu o armă de vânătoare, pe care o deţinea în mod legal, se pare că s-a sinucis, a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi, citat de agerpres.ro.
Aurel Grădinaru era unu dintre patronii firmei Jackpot și s-a sinucis împușcându-se cu arma din dotare. Acesta era vânător, iar conform poliției, arma cu care s-a împușcat o deținea legal.
CINE ESTE AFACERISTUL GĂSIT MORT
Bărbatul era vânător înregistrat la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. După încheierea anchetei la faţa locului, trupul neînsufleţit al bărbatului fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru a se stabili dacă a fost o sinucidere sau un accident.
Bărbatul și-a luat viața în livada locuinței sale, însă motivul care l-a îndemnat să recurgă la acest gest nu este cunoscut. Potrivit sursei citate, bărbatul, un om de afaceri din localitate, a fost găsit împuşcat de soţia lui într-o grădină din faţa casei în locuia. Vecinii spun că omul devenise în ultima perioadă depresiv. "Echipajul nostru a găsit la faţa locului un bărbat care era cu faţa în jos, fără suflare. Pacientul era fără puls şi respiraţie şi avea o plagă în zona pieptului.
După ce au expus toracele au observat că este o plagă prin împuşcare, probabil prin sinucidere. Era vorba despre o puşca găsită lângă pacient. Echipajul nostru nu a putut decât să constate decesul şi să anunţe organele în drept pentru cercetări şi pentru stabilirea circumstanţelor decesului. Nu existau semne de violenţă sau de luptă. Pacientul era depresiv în ultima perioadă, din relatările celor din jur', a spus Polinschi.