Afacerile cu statul, trambulina capitalistului „Puiu“ Popoviciu

Magnatul s-a impus iniţial prin preluarea mai multor societăţi de stat.

În afara megaafacerii „Băneasa Rezidenţial“, Gabriel „Puiu“ Popoviciu controlează, alături de partenerul său Radu Dimofte, o pleiadă de alte companii preluate de la stat. Un portofoliu prolific pentru cei doi, care aduce atât venituri, cât şi o doză considerabilă de influenţă. „Evenimentul zilei“ închide astăzi seria dezvăluirilor ce l-au avut ca protagonist pe Puiu Popoviciu: în prim-plan, două poveşti, despre afacerile cu statul şi succesul avut prin plasarea în România a unor branduri celebre în Occident. Patrimoniu comunist cu viitor Astfel, Popoviciu şi Dimofte sunt creierele care coordonează din „umbră“ fostele societăţi comuniste A.S.D Mioriţa, Comaliment, Herăstrău sau Practic. Tot ei au adus în România mărci consacrate dincolo de graniţe. Prin American Restaurant System cei doi deţin franciza pentru brandurile „capitaliste“ Pizza Hut şi KFC. După aceeaşi reţetă funcţionează şi societatea Alltrom, prin intermediul căreia sunt comercializate produsele JVC. În plus, în zona Piaţa Romană din Capitală, Popoviciu s-a implicat, prin intermediari, în preluarea fostului hotel comunist Dorobanţi. Imobilul a fost rebotezat cu numele mărcii Howard Johnson, iar printre acţionari se regăsesc omniprezentele offshore-uri. Sunt, toate, afaceri în spatele cărora se află zeci de milioane de euro, dar nici Popoviciu, nici Dimofte nu şi le asumă oficial. Dacă ginerele fostului nomenclaturist Ion Dincă „Te-leagă“ este reprezentat în majoritatea firmelor pe care le controlează de mama sa de 78 de ani, Dimofte a mizat pe tatăl său. La 83 de ani, Zerlin Dimofte este acţionar în şapte dintre societăţile atribuite fiului. La fel ca şi Popoviciu, „omologul“ Dimofte este pe cât de bogat, pe atât de ascuns opiniei publice. În 2003, revista „Capital“ îi estima averea la 100 de milioane de dolari, parte din bani provenind de la compania Parc Hotels, proprietara hotelurilor Best Western Parc şi Turist din Capitală.

Transformarea companiilor de stat Dar Puiu Popoviciu şi asociaţii săi s-au implicat încă din zorii anilor ’90 în preluarea mai multor unităţi de stat. S-a dovedit că patrimoniul acestora reprezenta, şi la acea dată, o adevărată mină de aur şi i-a catapultat pe amândoi în clasa mogulilor imobiliari. Firma Practic a fost înfiinţată în februarie 1991 şi s-a consolidat pe scheletul fostei ICL Alimentara. După ce în 1993 a început privatizarea societăţii, acţionariatul a fost preluat de FPS şi apoi transferat către SIF Muntenia. În 2000 apare prima „urmă“ a magnaţilor în această afacere - printre acţionari şi-a facut apariţia Zerlin Dimofte, tatăl partenerului lui Popoviciu, Radu Dimofte. De asemenea, o cotă importantă din acţiuni au trecut în patrimoniul Alltrom - societateaamiral a familiei Popoviciu - şi a unor firme de tip offshore, apariţii nelipsite în majoritatea afacerilor „Grupului Băneasa“. Controlul firmei Practic a însemnat şi achiziţionarea a nu mai puţin de 20 de spaţii comerciale, amplasate pe unele dintre cele mai importante artere din Bucureşti - bulevardele Iuliu Maniu, Timi- şoara, Drumul Taberei sau 1 Mai. După trei ani de gestionare, spaţiile respective au fost înstrăinate treptat. Părinţi şi copii, în Comaliment Aceeaşi strategie a funcţionat şi în cazul fostei societăţi de stat Comaliment, în care Popoviciu a devenit administrator în 1998. O lovitură de maestru, deoarece societatea avea în patrimoniu numeroase spaţii comerciale, presă rate în zone-cheie ale Capitalei - Calea Dorobanţilor, străzile Academiei, Mihail Kogălniceanu sau Regina Elisabeta.

În acelaşi an, Popoviciu senior, alături de ceilalţi „păriniţi celebri“, Maria Badea - mama bossului de la Dinamo - şi Zerlin Dimofte, tatăl lui Radu Dimofte, preiau o parte din acţiunile Comaliment. Devin astfel coproprietarii societăţii, alături de LogTrans, Alltrom şi American Restaurant System, aflate sub arsenalul patronal al fiilor lor. Ca şi în cazul Practic, în 2002, acţionarii renunţă la o parte din spaţiile preluate de la fosta firmă de stat. În prezent, datele de la Registrul Comerţului arată că societatea Comaliment mai deţine doar şase puncte de lucru, concentrate toate în zona Universitate - Piaţa Rosetti. 16 ha de parc industrial Un exemplu similar îl reprezintă privatizarea societăţii Herăstrău. Alltrom a devenit în ianuarie 1991, prin achiziţionarea capitalului majoritar al fostei societăţi de stat, proprietara unui fond de comerţ extrem de valoros. Astfel, firma mamei lui Popoviciu a intrat în posesia celebrului Pavilion H, galeria comercială din zona Parcului Herăstrău, a cărei proprietară este şi în prezent.

În 2003, singurul an în care Gabriel Popoviciu a apărut în vestitul top al celor mai bogaţi 300 de români, în revista „Capital“ era precizat faptul că societatea Meteor - parte a grupului Alltrom - a cumpărat de la stat acţiunile Metav Bucureşti. Tranzacţia fusese estimată la aproape trei milioane de dolari. Pe terenul obţinut o dată cu preluarea Metav a fost amenajat unul dintre cele mai mari parcuri industriale din ţară. Amplasat în nordul Bucureş tiului, ansamblul se întinde pe mai mult de 16 hectare de teren, înţesat de spaţii administrative şi de depozitare. Printre „chiriaşii“ parcului industrial se numără companiile Flanco, Genco sau BRD - Group Societe Generale. COLECŢIE DE BRANDURI Importatorul mărcilor capitaliste Pentru Puiu Popoviciu şi asociaţii săi, achiziţionarea în urma privatizării a unor foste societăţi de stat a fost numai una dintre modalităţile de a-şi spori averea. O altă metodă la care afaceriştii au apelat cu succes a fost preluarea francizelor unor firme importante din străinătate. Un exemplu elocvent este deschiderea în România a celebrului lanţ de restaurante Pizza Hut. Intrarea s-a produs în 1994 şi a fost făcută prin intermediul American Restaurant System, companie în acţionariatul căreia se află diverse firme de tip offshore. Iar în spatele acestora se află cei doi foşti cumnaţi, Puiu Popoviciu şi Nicolae Badea, acţionar la clubul Dinamo. Mobilă şi aripioare crocante O altă companie, dar cu un acţionariat asemănător - US FOOD NETWORK - deţine franciza pentru lanţul de fast-food KFC. Primul restaurant a fost deschis la Bucureşti în 1997 şi de atunci numărul a crescut constant, până la 23 de unităţi în toată ţara. Tot în sistem de franciză, Popoviciu este cel care a adus anul trecut celebrul magazin IKEA. Administratorul reprezentanţei din România este Moaro Trading, companie care a realizat un acord cu gigantul Inter Ikea Systems BV, Acţionariatul Moaro Trading este format din consorţiul olandez Engma, Turkmall şi Inter Ikea Systems şi îl are ca administrator pe Gabriel Popoviciu. Funcţia pe care o îndeplineşte la IKEA este singura poziţie oficială pe care magnatul şi-o asumă public. După modul în care Puiu Popoviciu a devenit milionar se poate scrie un scenariu cu repetiţie. Înainte de ’89 trăia într-o lume oarecum protejată, fiind ginerele unui demnitar comunist celebru. Dacă nu a avut neapărat un ascendent material asupra celorlalţ i, Popoviciu a beneficiat, în schimb, de avantajul informaţional. Astfel a putut să înţeleagă regulile economice care duceau la obţinerea profitului în proaspăta Românie capitalistă.