Afaceri pe valul pandemiei: Omul pe care-l sună toți șefii de stat cu speranță

Afaceri pe valul pandemiei: Omul pe care-l sună toți șefii de stat cu speranță

Autoritățile americane au solicitat 100.000 de ventilatoare. Acest lucru depășește probabil capacitatea anuală de producție a tuturor producătorilor. Este o misiune absolut imposibilă. Chiar și acest număr nu va fi suficient.

Când vine vorba de livrările de piese, am observat un fenomen similar cu cel legat de hârtia igienică. Sunt spitale care fac achiziții pe fond de panică se întâmplă, iar asta e în detrimentul tuturor. Componentele dispozitivelor noastre provin din toată lumea, inclusiv din Turcia. Sper foarte mult ca lanțurile de aprovizionare să rămână intacte, în ciuda protecționismului. Dacă cineva decide să le perturbe, nu vor mai exista ventilatoare pentru nimeni.

Când vine vorba de ventilatoare, cererea este atât de mare, încât am putea vinde de 10 ori mai mult decât producem acum. Cererea de măști este atât de mare, că am putea vinde cu ușurință de 100 de ori peste ceea ce facem acum. Dar asta este utopic. Am dublat producția și nu putem face mai mult de atât. Măștile sunt produse pe un circuit complet automatizat, 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte.

Autoritățile din SUA vor să cumpere 500 de milioane de măști. Este pur și simplu imposibil pentru oricine.

Când a început criza, speculanții au intrat rapid pe piață.

Președintele francez a spus că vrea să oprească exporturile și să rechiziționeze echipamente de protecție. Apoi a urmat Germania și a avut loc o reacție în lanț. Problema este că nu există mari producători de măști în Germania. În cazul nostru, măștile reprezintă doar 0,3% din venituri. Le fabricăm în Suedia și Africa de Sud. Oprirea exporturilor înseamnă că alte țări se ocupă și de produsele pe care le produc.

Germania trebuie să dezvolte un sistem inteligent de stocare a unui anumit număr de măști care pot fi utilizate la nevoie. Problema cu ele este că au un termen de valabilitate. Măștile ar trebui să fie eliminate în mod regulat din depozite, pe măsură ce se apropie de data de expirare și înlocuite.

(Care sunt lecțiile de tras de pe urma acestei criza?) Ne arată că bunul simț este mai important decât am crezut cu toții. Această situație este atât de nouă și complicată, încât problemele nu pot fi soluționate decât de persoanele care își cântăresc cu atenție deciziile. Inteligența artificială, despre care toată lumea a vorbit atât de recent, nu prea ajută în acest moment”.

Cât de gravă e situația, apropo de cerere, decurge și dintr-un episod legat de România, povestit de directorul Stefan Dräger. Redăm această parte în format întrebare-răspuns:

Der Spiegel: Mai luați toate apelurile de la miniștri și șefi de state sau ați început să vă opriți telefonul?

Stefan Dräger: Toți cei care depun o cerere primesc un răspuns. Tocmai am primit un apel de la un grup care ar dori să doneze un singur ventilator în România. Vor primi, desigur, și un răspuns de la mine.

Der Spiegel: Care va fi răspunsul?

Stefan Dräger: Unul despre care probabil nu vor fi fericiți. Din păcate.

Ne puteți urmări și pe Google News