Afacerea din care Răzvan Ciobanu își câștiga existența

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu avea o afacere de care puțină lume știe: acesta creștea în apartament pisici din rasa Sphynx, fără păr. Prețul unei astfel de pisici ajunge și la 1.000 de euro.

Lipsa talentatului designer Răzvan Ciobanu va fi resimțită atât de prieteni, cât și de animalele de companie pe care le creștea, pisicile din rasa Sphynx. 

Chiar dacă un astfel de exemplar trece de 1.000 de euro, Răzvan Ciobanule vindea o astfel de pisică cu 750 de euro, informează libertatea.ro 

Acesta avea două feline, Lili și Matilda, care îi erau foarte dragi: „Lili este un ”copil” foarte dorit de mine. Am căutat-o foarte mulți ani. Toţi prietenii mei ştiu că îmi doream o pisică Sphinx de culoare albastră şi foarte mică. De regulă, crescătorii de Sphinx nu le dau mai devreme de 4-5 luni, ceea ce pentru mine era de neacceptat. Aşa că am insistat până am găsit ceea ce-mi doream.

Pe Lili am luat-o când avea doar 7 săptămâni. Sigur că a trebuit să fiu mult mai atent cu ea şi, practic, m-a solicitat cam cât m-ar solicita un copil – să fiu atent să mănânce cât trebuie, când trebuie, baie o dată la 3 zile etc. Matilda este la mine acasă de când avea două zile, fusese abandonată de mama ei. Nu am putut să o las să moară. Încă locuiesc separat, Lili şi Matilda, în aceeași casă, dar vor face pace. Cândva…”, a spus acesta cu puțin timp în urmă. 

Răzvan Ciobanu, designerul a murit fulgerător în urma unui accident înfiorător, petrecut în dimineața de 29 aprilie, a doua zi de Paște. Tragedia s-a produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, judeţul Constanţa. După orașul Năvodari, creatorul de modă ar fi părăsit drumul județean, arată primele date ale anchetei.

Mașina de teren și-a continuat drumul pe câmp 700 de metri, a traversat o alee asfaltată, apoi a intrat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști. Aici s-ar fi rostogolit de mai multe ori și a smuls din rădăcini câțiva copaci, iar în final, autoturismul s-a oprit pe roți, izbindu-se frontal de un copac.