Afacerea GAZODUCTUL BRUA. România cedează Ungariei gazele naturale din Marea Neagră! I se cer explicații ministrului Meleșcanu

Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) solicită ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, „explicaţii urgent” cu privire la gazoductul BRUA şi la „înţelegerile netransparente” cu Ungaria, se arată într-un comunicat al CNMR, remis vineri AGERPRES

„Îi cerem clarificări cu privire la existenţa sau nu a unui acord între România şi Ungaria care să vizeze exploatarea resurselor de gaze naturale. În măsura în care un astfel de acord este semnat, solicităm precizări clare cu privire la preţul estimat sau stabilit de tranzacţionare a gazelor naturale către Ungaria; condiţiile exacte privind investiţia în infrastructura necesară exploatării şi tranzacţionării gazelor naturale prin Ungaria; orice alte detalii care vizează înţelegerea dintre partea română şi partea maghiară cu privire la gazoductul BRUA", se spune în comunicat.

Potrivit CNMR, „neclarităţile” dintre declaraţiile oficialilor Ministerelor de Externe român şi maghiar sunt „extrem de periculoase şi creează suspiciuni” cu privire la condiţiile „unei înţelegeri” între statul român şi statul maghiar ce vizează tranzacţionarea de gaze naturale.

„În urma campaniei din ultimii ani, inclusiv din ultima lună a oficialilor maghiari, dar şi a reprezentanţilor UDMR, PCM şi PPMT la adresa statului român de denigrare, subminare a autorităţii naţionale, a statului român şi jignire a cetăţeanului României, considerăm îndreptăţită solicitarea fermă la transparenţă din partea MAE şi a Guvernului României cu privire la discuţiile purtate pe acest subiect”, se precizează în comunicat.

Totodată, Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României reaminteşte oficialilor români că resursele naturale aparţin cetăţenilor, precizând că „va veghea atent ca acestea să fie exploatate în condiţii de maximă optimizare şi profit pentru statul român”.

Potrivit preşedintelui CNMR, Alexandru Cumpănaşu, ministrul Teodor Meleşcanu "a gafat din nou".

"Bâlbâiala în jurul subiectului BRUA creşte suspiciunile cu privire la legăturile mai puţin transparente ale ministrului de Externe român cu statul maghiar şi devine nu numai legitimă, dar şi obligatorie solicitarea CNMR faţă de ministrul de Externe de a face precizări urgente cu privire la orice discuţie, înţelegeri sau acorduri încheiate cu statul maghiar'', a mai afirmat Cumpănaşu.