Aeroporturile din Ucraina, grav avariate de atacurile Rusiei. Cetățenii, obligați să aleagă calea rutieră pentru călătorii
- Mădălina Sfrijan
- 30 noiembrie 2024, 22:03
Ucraina se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește infrastructura aeroportuară. De-a lungul conflictului cu Rusia, cincisprezece dintre aeroporturile civile ale acestui stat au fost grav afectate.
O parte dintre aeroporturile civile din Ucraina nu pot fi folosite
Atacurile rușilor au provocat numeroase pagube la nivelul infrastructurii aeroportuare. Premierul ucrainean Denis Şmîhal susține că o mare parte dintre aeroporturile civile au fost avariate.
Ucraina și-a închis spațiul aerian la începutul războiului cu Rusia. Potrivit premierului Şmilhal, autoritățile au „explorat posibilităţi de deschidere parţială a spaţiului aerian”.
În prezent, cetățenii ucraineni sunt nevoiți să călătorească pe şosea sau pe calea ferată dacă vor să iasă din țară.
Evaluarea riscurilor
În cazul cetățenilor ucraineni din zona de este, călătoria până la graniță poate dura o zi întreagă. În ultima perioadă, autoritățile au evaluat riscurile privind redeschiderea parțială a spațiului aerian.
„Am efectuat o evaluare a riscurilor şi am determinat necesităţile forţelor de apărare aeriană de a deschide parţial spaţiul aerian. Problemele de securitate şi situaţia militară rămân esenţiale pentru această decizie”, a spus oficialul.
Conform premierului ucrainean, trupele lui Putin au infrastructura portuară de 60 de ori în ultimele trei luni. Pagubele sunt semnificative la nivel întregii țări. Rușii au distrus 300 de instalații și 22 de nave civile.
Ucraina, sufocată de efectele loviturilor Rusiei
Discuții legate de redeschiderea spațiului aerian ucrainean au existat în ultimele săptămâni. Un reprezentant al companiei de asigurări Marsh McLennan a declarat că aeroportul vestic Lvov ar putea fi redeschis anul viitor.
În timp ce Ucraina își numără pagubele, Rusia acuză trupele Kievului de bombardarea orașului Energodar, cunoscut ca bază a centralei nucleare Zaporojie.
„Energodar este sub focul militanților Forțelor Armate ale Ucrainei. Naziștii lovesc principalul oraș Zaporojie cu artilerie de tun”, a spus președintele Comisiei Camerei Publice a Rusiei.
În ultimele ore, trupele lui Putin au lovit o stație de autobuz din apropierea Hersonului.