Adriana Bahmuțeanu luptă pentru recuperarea copiilor. Honorius Prigoană s-a ales cu o plângere penală

Adriana Bahmuțeanu. Sursa foto: Facebook

Adriana Bahmuțeanu acuză că nu este lăsată să-și  mai vadă copiii, în ciuda eforturilor sale, printre care și o plângere penală acceptată de instanță pe numele lui Honorius Prigoană.

Adriana Bahmuțeanu luptă în instanță pentru recuperarea fiilor

Mai exaxct, Adriana Bahmuțeanu a făcut plângere penală pentru lipsire de libertate și rele tratamente în cazul copiilor ei minori. Jurnalista susține că cei doi fii sunt ținuți cu forța de Honorius Prigoană.

Așadar, marți, 26 noiembrie 2024, Adriana Bahmuțeanu a depus, prin intermediul avocatului său, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 o plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorilor, pentru lipsire de libertate și nerespectarea hotărârilor judecătorești în scandalul pe care îl poartă cu Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană.

Adriana Bahmuțeanu mai acuză că Honorius Prigoană „și-a ales calitatea de tată” și că tot ceea ce își dorește este să-și aducă copiii acasă.

Adriana Bahmuțeanu luptă în instanță pentru recuperarea fiilor. Sursa foto: Facebook

Ce spune avocatul jurnalistei

Potrivit avocatului Chiciu, „S-a înregistrat dosarul, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere formal, plângerea a îndeplinit toate condițiile legale. Se efectuează o urmărire penală in rem în vederea identificării tuturor persoanelor ținând de infracțiunile pe care le-am reclamat”.

Ca o noutate, mai declară avocatul, „pot spune, însă, că dosarul va pleca de la Secția 10 Poliție la Parchetul Curții de Apel întrucât în cauză vor fi făcute cercetările și pentru un avocat. Așadar, competența aparține Parchetului Curții de Apel București.  Procurorii de la Parchetul Curții de Apel au preluat cauza, deci nu este doar o cercetare la poliție, deci arată totuși un grad de seriozitate să zicem din această perspectivă”.

Cei care i-ar fi interzis lui Adriana Bahmuțeanu să vadă copii, audiați

Mai mult, avocatul Chiciu a mai anunțat, potrivit spynews.ro., că toate persoanele care se aflau în casă lui Silviu Prigoană în ziua decesului vor fi audiate.

„În mod evident, procurorii vor trebui să audieze toate persoanele care au fost în acea seară în care Adriana Bahmuțeanu s-a dus să își vadă, în mod legal și temeinic, copiii. Vor fi audiate absolut toate persoanele din casă, persoanele care erau invitate acolo și sigur, după părerea mea, toți ar trebui să răspundă la o simplă întrebare: De ce au refuzat prezența mamei alături de copiii minori?”.