Adrian Văncică alias Celentano din Las Fierbinți a explicat cum a scăpat de kilogramele în plus. Actorul a spus că nu a ținut o dietă anume, dar că s-a înfometat pentru a slăbi. Acesta este nevoit să pună mai multe haine pe el când filmează pentru serialul de la PRO TV.
Adrian Văncică a făcut foamea
„Le mai croșetez așa din când în când în serial. Mai pun o haină, mai pun trei haine, șase haine, cinci perechi de ciorapi și aduc unde trebuie. Să vă dau rețeta mea de slăbit? Păi rețeta este una simplă. Fomica. Trebuie să îți fie fomică”, a declarat Adrian Văncică.
De ce a slăbit actorul
Actorul a mai povestit că le-a spus regizorilor că a slăbit pentru sănătate și că l-au înțeles. „Acum regizorii mă lasă să ies din racord. Dacă le zici că ai slăbit pentru sănătate, nu mai au ce să zică. Întotdeauna zici că este pentru sănătate, că altfel nu se mai putea, nu mai au ce să zică. Înțelege toată lumea”, a mai adăugat actorul.
Adrian Văncică, mai bine ca niciodată
Celentano din Las Fierbinți a declarat că se simte mai bine ca niciodată în pielea lui și că nu se consideră bătrân, chiar dacă joacă și cu actori foarte tineri. El a spus că este foarte fericit când tinerele talente îi zic că îl urmăresc la televizor încă de la 14 ani.
„Gândiți-vă că am jucat cu actori care au terminat facultatea și mi-au zis că se uită la noi de când aveau 14 ani. Deci gândește-te că ei s-au uitat la serial de la 14 ani, au intrat la facultate, au terminat, au jucat doi-trei ani, și după aceea au venit și au jucat cu noi. Nu mă simt bătrân când îi văd, ci mă simt mai bine ca niciodată”, a mai completat actorul pentru EGO.ro.
Actorul de la PRO TV a fost văzut la Premiile Gopo, care au avut loc la Teatrul Național București. El nu a primit nicio nominalizare, dar a venit să își susțină colegii de breaslă. Acesta a purtat un costum negru și o cămașă albă.