ADRIAN NĂSTASE, REACTIVAT

Deputatul PSD a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional (CN) al Partidului Social Democrat cu 418 voturi. Contracandidatul său, Dan Mircea Popescu, a obţinut doar 202 voturi. După acest succes, se poate spune că Adrian Năstase revine în prim-planul scenei politice româneşti, după ce doi ani şi jumătate a fost marginalizat de către proprii colegi. La final, Năstase a fost ovaţionat azi de sutele de social-democraţi participanţi la lucrările CN al PSD.

Geoană i-a oferit lui Năstase, în urmă cu câteva zile, să conducă comisia pentru elaborarea ofertei electorale. Acesta nu a fost mulţumit aşa că a intrat în cursa pentru postul de preşedinte al CN, detronându-l în această după-amiază pe actualul preşedinte, Dan Mircea Popescu.

La anunţarea rezultatelor votului pentru preşedinţia Consiliului Naţional, participanţii la reuniune au aplaudat îndelung şi au scandat "Năstase! Năstase!".

Adrian Năstase a fost felicitat de Mircea Geoană, cei doi îmbrăţişându-se. De asemenea, l-au mai felicitat pe Năstase contracandidatul său, Dan Mircea Popescu, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Ion Stan.

Năstase, Geoană, Iliescu şi Dan Mircea Popescu s-au prins de mâini şi le-au ridicat, pe acordurile imnului PSD.

Năstase, recunoscător pentru încrederea colegilor de partid Adrian Năstase şi-a început primul discurs după votul pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Naţional mulţumindu-le social-democraţilor pentru încrederea de care au dat dovadă astăzi.

"Mi-aţi dat sentimentul că fac încă parte din această mare familie a partidului nostru", a declarat emoţionat Năstase, de la tribună.

Totodată, el a promis că va face toate eforturile ca PSD să câştige alegerile din acesta an, admiţând că totul este posibil când se munceşte în echipă.

"Desigur existe încă cicatrice, dar sunt convins că nu se vor redeschide. Ele vor rămâne în istorie", a afirmat Năstase, declarându-se "impresionat de căldura cu care a fost primit de partid".

"Am crescut cu câţiva ani, iar ca partid în opoziţie fiecare an se numără dublu. Aşa că vom şti să lucrăm împreună. Contaţi pe mine", a încheiat noul preşedinte al Consiţiul Naţional al PSD.

Dan Mircea Popescu: "Între noi este o prietenie de 30 de ani" Rivalul învins de ex-premierul României şi-a început discursul prin a-l felicita pe Adrian Năstase.

"Mâna pe care i-am întins-o azi lui Adrian Năstase şi cea pe care mi-a întins-o el nu este de azi, ci arată o prietenie de 30 de ani. Rămân acelaşi om pe care îl cunoaşteţi de 18 ani", a declarat foarte concis Popescu.

Miza funcţiei Postul de preşedinte al CN i-ar reda calitatea de lider al PSD, i-ar permite participarea la şedinţele Biroului Permanent, forul în care se iau deciziile în partid. Ca preşedinte al CN ar deţine a doua poziţie în partid, funcţia fiind asimilată celei de prim-vicepreşedinte. Dincolo de accesul la şedinţele conducerii, preşedintele CN poate convoca acest for care, la rândul său, poate decide organizarea unui congres extraordinar.

Tocmai din acest motiv, adversarii lui Năstase caută să-l împiedice, deoarece bănuiesc că, după alegerile locale, nu va ezita să folosească aceste prerogative şi va presa pentru organizarea unui congres pentru schimbarea conducerii PSD.

MOMENTE IMPORTANTE ÎN CN AL PSD

11:00 - Consiliul Naţional al PSD s-a reunit la Palatul Parlamentului, pe ordinea de zi figurând alegerea preşedintelui acestui for şi a trezorierului partidului, validarea componenţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) şi al Biroului Permanent Naţional (BPN).

Pe ordinea de zi a Consiliului Naţional mai figurează şi patru rezoluţii: una privind soluţia PSD pentru blocajul politic actual (unde se va supune la vot oportunitatea iniţieriii unei moţiuni de cenzură prin care să se declanşeze alegeri anticipate), una privind oferta PSD pentru alegerile din 2008, una privind afirmarea identităţii naţionale în context european (unde se va decide poziţia PSD o eventuală solicitare ca UDMR să iasă de la guvernare) şi ultima privind iniţierea Platformei Stângii.

La începutul şedinţei au fost intonate imnul PSD şi imnul de stat. 11:14 - Social-democraţii, adunaţi în număr de 700, au susţinut un moment de reculegere în memoria senatorului Antonie Iorgovan şi a deputaţilor Dan Iosif şi Corneliu Dida. Momentul de reculegere a fost ţinut la propunerea preşedintelui PSD, Mircea Geoană.

11:20 - Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a deschis lucrările Consiliului Naţional al PSD printr-un apel la participanţi de a "strânge rândurile" în acest an "foarte important pentru ţara noastră".

"Adevărata miză a Consiliului Naţional este răspunsul PSD la blocajul politic al instituţiilor statului după aproape patru ani de conducere de dreapta", a spus Geoană. El şi-a exprimat dorinţa ca CN al PSD să dovedească unitatea partidului. "Nu va fi agitaţie, va fi un Consiliu Naţional la început de an electoral şi un moment de competiţie democratică", a subliniat liderul PSD.

Totodată, Mircea Geoană le-a mulţumit lui Nicolae Văcăroiu şi lui Adrian Năstase pentru cum au condus guvernele PSD, care au dovedit că ar fi mai bune decât cele de dreapta.

Geoană a criticat principalele măsuri financiare şi sociale luate de Guvernul Tăriceanu şi a afirmat că, spre deosebire de guvernele de dreapta, cele ale PSD au asigurat şi progres social şi creştere economică şi coerenţă politică.

Pe lista de mulţumiri s-a aflat şi Ion Iliescu pentru faptul că, în anii '90, ca şef de stat, a reuşit să evite "menghina" unor "plăci tectonice" care ameninţau ca România să se afle într-o situaţie similară în care se găseşte acum Serbia, după declararea independenţei provinciei Kosovo. 13:00 - La tribună se perindă liderii PSD, iar pe holurile Parlamentului delegaţiile din teritoriu negociază votul pe care îl vor da astăzi în ceea ce priveşte numirea lui Adrian Năstase ca preşedinte al Consiliului Naţional. Până la urmă votul depinde de puterea de convingere a liderilor organizaţiilor din teritoriu. 13:45 - Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a ţinut un discurs de 50 de minute din care nu au lipsit ciriticile la adresa liderului formaţiunii, Mircea Geonă. El a încheiat prin a propune ca Adrian Năstase şi Dan Mircea Popescu să facă parte din Biroul Permanent Naţional al PSD. "Propun să luăm decizia de a completa Biroul Permanent Naţional cu două persoane: cel care va câştiga preşedinţia Consiliului Naţional, care are locul lui de drept în Biroul Permanent, iar celălalt să completeze postul liber de vicepreşedinte", a spus Iliescu. Totodată, el a precizat că o mişcare potrivită pentru partid ar fi atragerea lui Alexandru Athanasiu în Biroul Permanent al PSD. 14:40 - Discursul lui Mircea Geoană, ce a cuprins şi replica la declaraţiile lui Ion Iliescu. 15:30 - Deputatul PSD Adrian Năstase a afirmat în discursul de candidatură la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, că frica de Traian Băsescu determină scena politică actuală, inclusiv viaţa internă din PSD.

Năstase a spus că frica tinde să devină în România o instituţie distinctă, "o fantomă cu drept de decizie în Parlament şi la urne".

De altfel, cuvântul-cheie pe care şi-a construit Năstase discursul din faţa delegaţilor la Consiliul Naţional a fost "frica".

"Frica din PSD are la bază frica de PSD, pentru că, dacă am fi devenit un partid fără viitor, nimeni nu s-ar mai fi obosit să ne-o spună, am fi constatat-o singuri", a spus el.

El a acuzat faptul că PSD şi-a condus, în ultimii ani, viaţa de partid prin "sugestii din afară".

"Ni s-a sugerat să găsim soluţii individuale, negociind, de frică, fiecare pentru el, în spatele uşilor închise. (...) Trebuie să fim un partid, nu o asociaţie de grupuleţe, uşor de cucerit una după alta. (...) Noi vedem de fapt doar teama de DNA, teama de proprii colegi, teama de dimineaţa următoare şi de ce ar mai putea apărea în presă", a spus Năstase.

Fostul preşedinte al PSD a spus că scena politică este determinată de frica de Traian Băsescu.

"Frica este cea care dă unui lucru mic o umbră enormă. Traian Băsescu nu este un om politic mare, el guvernează prin frică, tocmai ca să obţină această umbră uriaşă care acoperă micimea personajului real. Prin frica noastră creşte el. Dacă este adevărat că frica păzeşte pepenii, atunci Traian Băsescu este cel mai mare pepepene din România de astăzi. (...) Când vorbim de frică există un remediu: curajul. În cazul nostru, curajul să ne asumăm cine suntem, să nu acceptăm ideea unei cârdăşii. Mă refer la jocurile obscure făcute special pentru a ne rupe în bucăţi, să ne facă mai uşor de digerat. (...) Un PSD care a învins frica din propriile rânduri este un medicament pentru frica din societate. Să deconectăm pepenele cel mare de la vrăji", a spus Năstase. 15:45 - Candidat pentru al doilea mandat la şefia Consiliului Naţional al PSD, Dan Mircea Popescu, le-a transmis delegaţilor că trebuie să decidă dacă în PSD "una vorbim şi alta fumăm" sau "rămâne cum am vorbit".

"Dumneavoastră veţi decide dacă, aşa cum spune preşedintele Iliescu, una vorbim, şi alta fumăm, sau dacă, dimpotrivă rămâne cum am vorbit spre a folosi o glumă devenită celebră. (...) Alegeţi, stimaţi colegi ceea ce e mai bine pentru partid", a declarat Popescu în faţa delegaţilor partidului.

Dan Mircea Popescu a afirmat că alegerile au pentru el o dublă semnificaţie, dacă munca, seriozitatea, echilibrul, onestitatea, moralitatea, expertiza sunt condiţii pentru a promova în partid, sau, dimpotrivă, clientelismul, interesele de grup, banii, oportunismul, dosarele de urmărire ale colegilor şi suspiciunea rămân elemente ale arsenalului de luptă în PSD. El a adăugat că opţiunile sale în viaţă şi partid au fost făcute şi a amintit că se împlinesc 18 ani de când, împreună cu Antonie Iorgovan, a redactat statutul FSN, document pe baza căruia partidul a fost înscris la tribunal.

"Tot ce a fost document de poziţie mai important al partidului a trecut prin mâna şi mintea mea (...) fără televiziuni, zgomot, reflectoare, cu seriozitate, echilibru, modestie", a declarat Dan Mircea Popescu. El a spus că opţiunile sale în partid merg spre o credibilitate mai mare, o identitate mai pronunţată de stânga şi o sensibilitate pentru cei care "trăiesc din muncă".

15:55 - Consiliul Naţional al PSD a adoptat, cu doar 10 voturi împotrivă, o rezoluţie care mandatează conducerea partidului să iniţieze demersurile pentru înlăturarea guvernului Tăriceanu printr-o moţiune de cenzură şi organizarea simultană a alegerilor locale cu cele parlamentare.

"Într-o asemenea stare de spirit şi de neguvernare, CN al PSD consideră că alegerile anticipate în baza votului uninominal reprezintă o soluţie democratică şi raţională pentru ieşirea din această criză politică. Considerăm că alegerile locale şi parlamentare se pot desfăşura concomitent. CN al PSD mandatează conducerea partidului şi grupurile noastre parlamentare pentru utilizarea tuturor instrumentelor democratice şi a dialogului politic în vederea ieşirii din blocajul politic, inclusiv organizarea alegerilor anticipate", a anunţat Mircea Geoană.

16:05 - Membrii Consiliului Naţional al PSD au început să îşi exercite dreptul de vot pentru alegerea preşedintelui acestui for, funcţie pentru care candidează Adrian Năstase şi Dan Mircea Popescu.

Votul se va desfăşura în ordinea alfabetică a judeţelor.

Fiecare membru al Consiliului Naţional al PSD a primit câte un singur buletin de vot, în baza mandatului de la intrarea în sala de şedinţă.

Pentru a avea un vot valabil, membrii Consiliului trebuie să taie candidatura cu care nu sunt de acord.

Va fi desemnat câştigător al funcţiei de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD candidatul care va întruni cele mai multe voturi.

17:30 - A început numărătoarea finală a buletinelor de vot.

Vom reveni cu amănunte. Citiţi şi: Iliescu îl susţine pe Năstase

Ziua Z pentru Năstase