Fostul premier și lider al PSD, Adrian Năstase, a dezmințit categoric declarațiile lui Nuțu Cămătaru, menționate în cartea scrisă de Codin Maticiuc - „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”, care prezintă secretele din viața temutului interop.
El spune că nu-și amintește să fi avut o întâlnire cu interlopul Nuțu Cămătaru în perioada în care a fost închis la Penitenciarul Jilava. Mai mult, Năstase susține că singura posibilitate ca cei doi să se intersecteze era pe traseul care ducea spre grefa din penitenciar.
„Nu îmi aduc aminte de o astfel de întâlnire. E greu de crezut de cineva, faptul că gardienii fac asemenea servicii de intermediere de întâlniri între persoanele aflate în penitenciar. Singura posibilitate de a mă intersecta și cu această persoană era pe traseul spre grefă, pentru că treceam printr-o curte interioară a unei alte secții din penitenciar, scrie
E posibil să ne fi intersectat, dar nu am avut o astfel de discuție. Eu eram însoțit la grefă de patru mascați, care, dacă aș fi avut astfel de discuții, ar fi știut și ar fi raportat. Cei din penitenciar erau foarte precauți să nu intru în contact cu diverse persoane, eu fiind privit ca o persoană cu vulnerabilități”, a declarat Adrian Năstase, potrivit Gândul.
Care ar fi fost pretinsul subiect al discuției dintre cei doi
În respectiva carte, Nuțu Cămătaru susține că fostul premier a apelat la gardienii de la Penitenciarul Jilava pentru a vorbi cu el. Când s-au întâlnit prima dată, liderul interlop a vrut să verifice o informație pe care o aflase de la cunoscuți, potrivit căreia Adrian Năstase ar fi insistat ca el să se reîntoarcă în închisoare, dintr-un motiv care ar ține de pasiunea pentru vânătoare a fostului premier: o armă de colecție, Holland & Holland.
„În legătură cu arma de vânătoare Holland, lucrurile sunt clare. Eu nu aveam cum să îmi doresc o astfel de armă pentru că aveam una primită cadou de la domnul Hariri, fostul premier al Libanului, încă din anii ’90. În rest… discuții despre legi în penitenciar, nu aveam, însă erau destui acolo care mă întrebau când se dă o lege a amnistiei și grațierii. Așa că ce pot să va spun. este că în cele scrise e foarte multă imaginație, a conchis Adrian Năstase.
Fostul lider social democrat a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în 2012, în Dosarul „Trofeul Calității”, și la 4 ani cu executare în 2014 în Dosarul „Zambaccian”. Pedepsele au fost contopite, iar Adrian Năstase a fost trimis la închisoare pentru 4 ani și jumătate.
El a fost închis de două ori. În total 451 de zile. Cu toate acestea a fost eliberat mai repede pentru că avea peste 60 de ani, a scris trei cărţi şi a participat la diverse activităţi în spatele gratiilor.