Adrian Mititelu jr. a vorbit despre starea în care se află. Direct de pe patul de spital, fiul patronului U Craiova a recunoscut că a luat mai multe pastile antidepresive. Totodată, acesta a precizat că a fost în comă timp de 10 ore.
Adrian Mititelu jr., despre problemele medicale pe care le are
Fiul patronului Universității Craiova a fost internat de urgenţă la spitalul Floreasca la secția ATI. Adrian Mititelu jr. a luat o supradoză de antidepresive după meciul dintre FC U Craiova și Dinamo.
După ce medicii l-au stabilizat, acesta a vorbit despre experiența prin care a trecut. Mititelu jr. susține că a stat în comă timp de zece ore, iar dacă medicii l-ar fi găsit mai târziu, eforturile de salvare ar fi fost în zadar.
A fost stabilizat de medicii spitalului Floreasca
Fiul patronului craiovean a fost internat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul Floreasca.
„Am stat în comă 10 ore! De sâmbătă noaptea și până duminică. Abia duminică după amiază doctorii au reușit să mă stabilizeze și le mulțumesc mult pe această cale. Mi-au spus că, dacă mă găseau cu câteva minute mai târziu, nu mai aveau ce face!! Am luat mai multe, nu mai stiu ce… dar au fost amestecate. În momentul de față sunt stabil, mă simt bine. Sper ca în 2-3 zile să ies din spital. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat, în special doctorilor. Le mulțumesc celor care mi-au transmis mesaje de încurajare și de prietenie. Le-am citit pe toate și mi-au dat putere”, a declarat Adrian Mititelu jr.
Scandal între tată și fiu. Adrian Mititelu jr., vorbe grele la adresa părintelui său
Tensiunile din familia Mititelu s-au accentuat în ultimele săptămâni. Adrian Mititelu jr. i-a cerut demisia tatălui său, precum și a tuturor celor care se află în fruntea echipei. În replică, patronul FC U Craiova l-a acuzat pe fiul său că nu a realizat nimic în viața sa și că vrea să îi fure echipa de fotbal pentru a face afaceri cu rivalii de la Universitatea Craiova, susținuți de Mihai Rotaru.