Adrian Ilie nu revine pe teren

Fostul manager al Stelei, Adrian Ilie, nu a trecut testele fizice din Germania şi nu va reveni pe teren, la Terek Groznâi, informează sport.ro

"Testele nu aveau cum să iasă bine. Era greu să mă întorc să fac fotbal... mă aşteptam să nu iasă bine. Când m-am lăsat de fotbal din cauza accidentării la gleznă. Atunci nu m-am operat... aşa că acum e normal să nu fiu apt. Apreciez gestul celor de la Terek, că m-au ofertat şi au vrut să joc pentru ei. M-am obişnuit cu gândul că nu o să mai joc! Am discutat cu şefii de acolo şi o să colaborăm în alt mod. M-au invitat la festivitatea de deschidere, iar dacă au nevoie de mine îi ajut cu cea mai mare plăcere!" a spus acesta.

Adrian Ilie era dorit de clubului rus Terek Groznîi, unde mai sunt legitimaţi Pancu, Mărgăritescu şi Florentin Petre.