Gazda unei persoane care nu a făcut demersurile necesare pentru a-și schimba adresa din actul de identitate cu cea la care locuiește va trebui să o însoțească la autorități pentru o lua în spațiu.
Adresa din buletin. Cei ce locuiesc la o altă adresă decât cea din actele de identitate trebuie să meargă la autorități, în cel mult 15 zile, pentru a o schimba sau pentru a-și face mutație. În caz contrar, polițiștii pot aplica amenzi.
Când trebuie schimbată adresa din buletin
Mai exact, după ce a fost modificată, în 10 iunie, de Legea 162/2023, OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români stabilește acum, la articolul 39, că “persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”.
Ce obligații are proprietarul
Gazda unei persoane care nu a făcut demersurile necesare pentru a-și schimba adresa din actul de identitate cu cea la care locuiește de fapt va trebui, atunci când trec mai mult de 15 zile de când s-a făcut mutarea, să o însoțească la serviciul de evidență a persoanelor de care aparține, pentru a o lua în spațiu.
Mai exact, după cum apare în document, „persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) (15 zile - n. red.) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu”.
Amenzi mari pentru cei care nu respectă legea
În cazul în care nu este respectată noua obligație, autoritățile pot aplica amenzi cuprinse între 75 și 150 de lei.
În prezent, OUG 97/2005 stabilește că “persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile (...) are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul”.
Legea 162/2023 a mai adus o noutate: limitarea numărului de persoane ce-și pot stabili domiciliul sau reședința la aceeași adresă. Mai precis, la aceeași adresă nu se mai pot înregistra cu actele de identitate mai mult de zece persoane - nici cu domiciliul, nici cu reședința, potrivit avocatnet.