Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători. Ce nu ai voie să faci, dacă nu vrei să te îmbolnăvești

Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători. Ce nu ai voie să faci, dacă nu vrei să te îmbolnăvești

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este sărbătorită, anual, pe data de 15 august. Cu această ocazie, în România se organizează, în funcție de regiune, diverse ceremonii, pelerinaje sau procesiuni cu icoane.

Pe data de 15 august se sărbătorește atât Sfânta Maria, cât și Ziua Marinei Române. Sfânta este considerată ocrotitoarea marinarilor, iar prima Zi a Marinei Române, strâns legată de Adormirea Maicii Domnului, a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1902.

Pe 15 august, persoanele care poartă numele de Maria, Mariana, Marian, Marin, Mioara, Mia, Maricica, Marina, Marilena, Mari, Marioara, Marinel, Marousia sau Ana-Maria își sărbătoresc ziua onomastică.

Postul Sfintei Maria este al treilea post dintre cele patru de peste an. Începe pe data de 1 august și se ține pe durata a două săptămâni, pregătindu-i pe credincioși pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.

Adormirea Maicii Domnului, ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor

După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.

Anii trăiţi pe pământ de Născătoare de Dumnezeu nu se cunosc cu exactitate, datorită prigonirilor dezlănţuite împotriva creştinilor: "pentru că în acele vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, şi nu era vreme de scrierea cărţilor, cu de-amănuntul, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se răspândea prin scripturi, ci prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar aceia în scurtă vreme se sfârşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgânii prigonitori" (Vieţile Sfinţilor), potrivit Agerpres.

Dar, potrivit Tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a trăit multă vreme după înălţarea la cer a Fiului său şi a Domnului Iisus Hristos.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria. Ce nu ai voie să faci

Mai multe biserici din România, care o au ocrotitoare pe Maica Domnului, sărbătoresc, pe 15 august, hramul. Superstițiile spun că, dacă de Sfânta Maria înfloresc trandafirii, toamna care urmează va fi una lungă și blândă.

În unele sate, românii nu aprind focul cu două zile înainte de sărbătoare. Persoanele care nu respectă tradiția, riscă să se confrunte cu boli periculoase sau să le ia foc acareturile.

De Sfânta Maria Mare nu este permis ca românii să doarmă pe prispa casei. Este interzis, de asemenea, și scăldatul în apele râurilor, despre acestea susținându-se că sunt spurcate de cerbi.

În toate regiunile, bărbații trebuie să poarte căciulă între Sântămărie și Sângiorz, iar cei care uită să renunțe la pălărie sunt atenționați: „A venit Sântămărie,/ Te-ai... în pălărie!”.

În sate, tinerii joacă hore. Vârstnicii și copiii bat nucii pe la vii, câmpuri și prin grădini, potrivit stirikanald.

De Sfânta Marie, „se culeg flori si se pun la icoana Preacuratei; acestea apoi sunt bune de leac (Pop Reteganul-2, f. 146). Despre vreme: Dacă înfloresc trandafirii pe la Sfânta Maria, toamna va fi lunga", se arata în „Spațiul și timpul în tradițiile românești”.

Superstiții de Sfânta Maria Mare, în funcție de regiune

În Moldova, ziua de 15 august este considerată Ziua Morților. Astfel, se pomenesc numele tuturor care poartă numele sfintei, pornind de la cel al Sfintei Maria. Ulterior, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, se sărbătoresc cei care poartă numele. În ziua praznicului, femeile duc la biserică, în amintirea răposaților, cele mai frumoase flori din grădină, precum și struguri, prune și faguri de miere.

În Maramureș se organizează procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbe participă câteva zeci de mii de oameni, de obicei. În unele zone de aici, se leagă magic ciocul păsărilor pentru a nu ataca recoltele de struguri. Și în Maramureș se împart prune și struguri pentru pomenirea morților. Femeile duc la biserică ofrande din ciorchini de struguri copți.