Detalii terifiante ies la iveală în cazul taximetristului din Lugoj găsit mort în pădure, după ce a fost ucis de doi adolescenți. Aceștia au trăit după același tipar: abandonați de câte un părinte, amândoi au abandonat școala.
Singura idee care le-a venit pentru a avea o viață mai bună a fost să omoare un om, să îi fure banii și mașina, iar cu acestea să fugă în lume.
Crima a avut loc în fața primăriei comunei Darova, în noaptea de 13 / 14 iunie, după ora 2.00. Pavel Spăriosu, 77 de ani, era unul dintre cei mai respectați taximetriști din Lugoj.
Primarul Sorin Tilihoi a povestit pentru EVZ că „în înregistrare se văd cei doi copii care așteaptă un taxi, iar când acesta ajunge, se urcă în mașină și comit crima. Puștiul care se urcă la volan nu știe să conducă: taxiul aproape cade într-un șanț și i se oprește motorul”. Când a venit taxiul, „minorul K. M. N. s-a urcat pe bancheta din partea dreaptă față, iar minorul A. A. pe bancheta din spate, iar în momentul în care victima le-a cerut banii pentru cursă, minorul A. A. l-a prins din spate cu mâna de cap, iar cu cealaltă mână i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona pieptului și două lovituri în zona gâtului. Minorul K. M. N. i-a aplicat victimei două lovituri cu cuțitul în zona toracelui. Victima nu a ripostat, a încercat să deschidă portiera, dar numitul A. A. l-a prins cu mâna de bărbie și i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit în zona ochilor”, explică procurorul de caz.
Prinși duminică, cei doi au recunoscut fapta. Luni, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile și riscă 10 ani de închisoare.
Au vrut să omoare un vecin
Adrian A., 17 ani, e fiul cel mare dintr-o familie cu 5 copii părăsiți de tată. Singurul venit al familiei erau alocațiile. Viața grea l-a făcut pe Adrian să refuleze într-un comportament violent. Anul trecut a decis să nu mai vină la școală. Băiatul era în clasa a IX-a profesională, după ce a repetat un an. „Era agresiv cu colegii. În ianuarie 2017 a bătut un elev în școală și i s-a făcut plângere penală. Consiliul profesoral a decis scăderea notei la purtare la 1. Măsura atrăgea după sine repetarea anului școlar, iar în acest context băiatul a abandonat cursurile”, explică directorul liceului tehnologic. Adolescentul s-a împrietenit cu Mihai Nicolae K., 15 ani, copil abandonat de mamă și cu un tată alcoolic.
De o lună abandonase și el școala. Împreună au stabilit să fugă de acasă, iar pentru a avea resurse și o mașină au decis să omoare un vecin. Neputând intra peste acesta în casă au ucis un taximetrist, s-au urcat la volanul mașinii și au abandonat cadavrul într-o pădure.