Un adolescent în vârstă de 17 ani din localitatea Clondiru, județul Buzău, a fost infectat cu virusul West Nile. Este al doilea caz confirmat în județ, după ce o femeie din localitatea Puiești a murit din cauza unei meningo encefalite, provocate de virusul transmis de ţânţari.
Adolescentul a fost diagnosticat, vineri, cu virusul West Nile, după cum precizează medicului Carmen Scântei din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Buzău.
Tânărul a fost spitalizat chiar în momentul în care s-a prezentat la spital, medicii suspectând imediat că ar fi vorba despre respectivul virus. Între timp, adolescentul a fost externat, fiind în afara oricărui pericol.
”Am primit astăzi (vineri – n.r) cea de-a doua confirmare de infecţie cu West Nile, la un băiat de 17 ani din Clondiru. Acum, după confirmare, facem adresă la Primaria locală care are obligaţia ca în această perioadă să practice acţiuni de dezinsecţie repetate, oamenii să fie informaţi să nu aibă apă stagnantă şi să se protejeze de aceste insecte prin îmbrăcăminte adecvată. În plus, am înştiinţat deja Centrul de Transfuzii Buzău care are obligaţia ca timp de 28 de zile să nu primească la donare indivizi din acea zonă”, a declarat medicul epidemiolog Carmen Scântei.
La sfârșitul lunii trecute, o bătrână de 80 de ani din localitatea Puieşti, cu afecţiuni renale, a murit într-un spital din Capitală, după ce a fost diagnosticată cu meningo-encefalită provocată de virusul West Nile, transmis de ţânţari.