Admitere liceu 2014. Absolvenţii de clasa a VIII a mai au la dispoziţie o singură zi pentru completarea fişei de înscriere la liceu.

Admitere liceu 2014. Absolvenţii de clasa a VIII a mai au la dispoziţie o singură zi pentru completarea fişei de înscriere la liceu.

După afişarea rezultatelor la evaluarea naţională şi completarea fişelor pentru admitere la liceu emoţiile pentru absolvenţii de clasa a VIII a se vor termina pe 16 iulie când vor fi afişate rezultatele repartizării computerizate. Aceştia au la dispoziie patru zile, în perioada 4-8 iulie pentru a lua decizia finală în ceea ce priveşte unitatea de învăţământ pentru următorii patru ani.

Anul acesta au apărut reguli noi în ceea ce priveşte desfăşurarea şi însemnătatea examenului care pentru elevii a fost, conform celor spuse de aceştia, cel mai important examen din viaţa lor de până acum. Regulile noi au adus şi schimbări importante, pondera crescută de 75% dar şi subiectele contestate de profesori şi elevi au condus la scăderea notelor de admitere în liceu, faţă de anul precedent. Acest lucru este demostrat de statistici: dacă în 2013, 303 de elevi au obţinut note între 9.90 şi 10, în 2014 numarul elevilor încadraţi în această categorie a scăzut la 60.

Liceele bucureştene sunt vizate şi de elevii din provincie, care în prima zi de înscrieri s-au grăbit să îşi completeze fişa pentru admiterea la liceu. Aproape 1.000 de elevi din provincie s-au înscris viner, 4 iulie la Şcoala “Sfinţii Voievozi” din Sectorul 1. Niciun elev din provincie care şi-a completat vineri fişa pentru un liceu bucureştean nu a avut media 10.

Elevii şi părinţii vor completa fişele de înscriere cu primele licee pentru care optează, în funcţie de medie, de poziţia în ierarhie, dar şi de locurile disponibile pentru fiecare specializare. Misiunea lor este să bifeze principalele licee vizate, în funcţie de specializarea dorită. Aceştia trebuie să ţină cont şi de şansele pe le au, având la dispoziţie ultima medie de anul trecut a liceului vizat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pondera de 75% aduce schimbări şi când vine vorba de cele mai mici medii de admitere. Dacă anul trecut cea mai mică medie a fost aproximativ 3, anul acesta există chiar şi medii mai mici de 2.

Pe 15 iulie va avea loc prima etapă a repartizării computerizate, rezultatele urmând a fi publicate pe 16 iulie.

În perioada 17-25 iulie elevii îşi vor depune dosarele de înscriere la liceul la care au fost repartizaţi în urma mediei şi a obţiunii vizate. Încă doua etape de admitere vor avea la dispoziţie elevii rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară, în perioada 16-31 iulie, respective 1 august-8 septembrie.