AMENINŢĂRI ŞI PROVOCĂRI în politica externă şi economie pentru noul lider de la CASA ALBĂ

AMENINŢĂRI ŞI PROVOCĂRI în politica externă şi economie pentru noul lider de la CASA ALBĂ

În plan extern, administraţia Obama va trebui să facă faţă, în următorii ani, câtorva provocări, posibile conflicte sau ameninţări, iar în plan economic măsurile de reformă nu suportă amânare, apreciază experţi în domeniu.

1. Afganistan - posibil colaps sau război civil Guvernul afgan a fost susţinut, în ultimii ani, de trupele şi banii SUA şi NATO, dar a eşuat în încercarea de creştere a securităţii şi unităţii naţionale. Acest lucru ar putea conduce la un război civil, după retragerea militarilor NATO prevăzută pentru 2014, pe fondul renaşterii vechilor rivalităţi dintre provinciile din nord şi sud/sud-est, între paştuni şi o legiune a miliţiilor locale. 2. Iran - posibilă implozie sau explozie Iranul este împins în corzi de sancţiuni financiare şi este puţin probabil să privească impasibil cum se prăbuşeşte economia, ci va lupta pentru supravieţuire. Ţara, din ce în ce mai izolată, fie va negocia, fie se va înarma nuclear, fie va merge pe calea diversiunii, susţin comentatorii politici.

  • UE îl felicită pe Barack Obama pentru victorie

3. Emanciparea Frăţiei Musulmane Primăvara Arabă a oferit puteri suplimentare Frăţiei Musulmane în Orientul Mijlociu şi nu numai. Atât această organizaţie, cât şi alte grupări aliate conduc guvernele din Egipt, Tunisia şi Gaza. În Siria, Frăţia are o prezenţă însemnată în rândul rebelilor, iar în Yemen conduce jumătate de guvern. În Iordania şi Maroc, este principala forţă de opoziţie, iar în Libia este o voce din ce în ce mai organizată. În Algeria, oficialii mişcării au avertizat că revoluţia lor se apropie. 4. Riscul atacurilor cibernetice SUA au cheltuit miliarde, 10 ani, pentru a lupta cu teroriştii, înregistrând unele succese, dar atacurile din zona cibernetică pot provoca un haos naţional şi internaţional mai mare decât bombardarea unui mare oraş american. Secretarul Apărării, Leon Panetta, a avertizat în legătură cu un posibil atac cibernetic, la Pearl Harbor. Mulţi oficiali militari şi analişti au fost complet de acord cu el.

  • Romney: "L-am felicitat pe preşedintele Obama pentru victorie"

5. Atacul israelian asupra Iranului Israelul ar putea ataca Iranul, dacă sancţiunile impuse nu dau rezultate. Atacul ar putea doar amâna dar nu opri acest program, susţin experţii. Deocamdată, Israelul a decis să aştepte şi să vadă ce impact vor avea sancţiunile internaţionale, dacă nu, Israelul va opta pentru soluţia militară. 6. China - o putere economică şi militară tot mai mare În 2011, China a depăşit Japonia, devenind a doua mare economie a lumii, după SUA. Administraţia Obama a promis că va desfăşura mai mult de jumătate din flota sa în regiunea Asia-Pacific până în 2020. Declaraţiile au deteriorat relaţiile bilaterale. 7. Rusia - sub Putin ar putea vrea să recâştige gloria din perioada sovietică Parlamentarii ruşi speră ca Obama să abroge amendamentul Jackson-Vanik, din timpul războiului rece, prin care se impun sancţiuni Rusiei. Relaţiile ar putea, însă, deveni mai relaxate, având în vedere o discuţie cu microfonul deschis, între Obama şi Medvedev, în care primul cerea "păsuire" până după alegerile prezidenţiale pentru discutarea problemei scutului antirachetă.

  • Barack Obama, preşedintele SUA: "Sunt mai hotărât şi mai inspirat ca niciodată. Ce e mai bun de acum urmează" | VIDEO

8 Disputa cu Pakistanul Cele două ţări au un "mariaj" disfuncţional din 11 septembrie 2011. Fostul ambasador pakistanez la Washington spunea că "SUA şi Pakistanul ar trebui să divorţeze", criticii acuzând autorităţile de la Islamabad că iau banii americanilor pentru operaţiunile anti-teroriste şi în acelaşi timp sprijină grupările teroriste. 9 Renaşterea al-Qaida/ Ansar al-Sharia Liderii al-Qaida au fost ucişi, dar gruparea teroristă încă există. Multe facţiuni ale al-Qaida şi-au luat un nou nume şi şi-au găsit adăpost în Orientul Mijlociu Sloganul "Înainte" i-a adus succesul scontat liderului de la Casa Albă FOTO: REUTERS Reformele economice rămân în prim-planul guvernării Obama Liderul de la Casa Albă nu va avea timp prea mult la dispoziţie să se bucure de victoria sa în alegeri, pentru că are multă treabă de făcut în domeniul economic, fiscal şi politic. Obama are acum o a doua şansă: electoratul a ales să-i ofere un nou mandat, cu speranţa că următorii patru ani vor fi mai buni decât cei anteriori.

  • Barack Obama - schimbarea care a redat speranţa Americii

SUA au în prezent un deficit de peste 1,1 trilioane de dolari. Rata somajului este ridicată, de 7,9%, venitul mediu a scăzut îngrijorător, iar administraţia nu a reuşit să reducă la jumătate deficitul ţării, aşa cum a promis la începutul primului mandat. Până în iunie 2012, venitul mediu pe gospodărie a ajuns la 50.964 de dolari de la 54.983 în 2009. Barack Obama vrea să creeze un milion de locuri de muncă în sectorul manufacturier până în 2016, prin măsuri fiscale ce vor incuraja companiile să-şi mute producţia în SUA. Vrea să reducă la jumătate importurile energetice până în 2020, prin dezvoltarea resurselor de gaze si a energiei ecologice. Vrea reducerea cheltuielilor cu 4.000 de miliarde de dolari în 10 ani, dintre care 2.000 au fost deja validate - circa 1.950 de miliarde din creşterea impozitelor pentru cei bogaţi şi eliminarea nişelor fiscale pentru companii şi 850 de miliarde de economii după încheierea războaielor din Irak şi Afganistan. Obama vrea sa majoreze impozitul pe profit de la 15% la 20% şi să reducă impozitele pentru companii de la 35% la 28%, respectiv 25% in unele industrii.

  • CE SE SCHIMBĂ ÎN SUA după realegerea lui Barack Obama

Moştenind o economie în criză, Obama a promovat un pachet de stimulare economică, o lege a asigurărilor de sănătate, măsuri de reglementare a firmelor de pe Wall Street şi a încercat să evite o nouă recesiune. David Boren, fost senator, a sugerat ca Obama să numească un "cabinet de uniune naţională", şi să-i aducă împreună pe republicani şi democraţi. 16 trilioane de dolari este datoria externă a SUA în prezent, iar ţara se îndreaptă spre un mare obstacol fiscal în 2013 Bursele internaţionale au aşteptat cu nerăbdare rezultatul alegerilor din SUA FOTO: REUTERS

Ne puteți urmări și pe Google News