În Bulgaria s-au înregistrat 105 noii infectați în ultimele 24 de ore.
Creşte numarul de cazuri de coronavirus în Bulgaria! Raportată la un milion de locuitori, cifra este cu 50% mai mare față de cea din România. Purtătorii virusului se află în câteva localități mici din sud-vestul și nord-estul țării, ce au fost puse sub carantină, informează Radio România Actualităţi.
Premierul Bulgariei, Boyko Borisov a avertizat că guvernul nu va aplica măsuri severe și în cazul în care vor apărea focare noi ale epidemiei, întrucât virulența virusului scade și Bulgaria este mult mai pregătită.
El a respins propunerea Statului Major Antiepidemic privind reintroducerea carantinei la nivel național, dacă 3 zile consecutive numărul de infectați va fi mai mare de 100.
De luni, este anulată carantina obligatorie de 14 zile pentru cei care sosesc din UE, cu excepția Suediei, Belgiei, Marii Britanii, Portugaliei și Țărilor de Jos.
Măștile nu vor mai fi obligatorii decât în transportul în comun, spitale și farmacii
Vor rămâne închise discotecile și barurile de noapte. Ministrul sănătății, Ananiev, a declarat la ședința de guvern: "În momentul de față nu modificăm decizia privind deschierea frontierelor pentru turiștii străini pe data de 15 iunie".
Această veste afectează şi românii care au în plan să-şi petreacă vacanţa de vară în Bulgaria
„Românii pot merge în Grecia și Bulgaria, doar că la întoarcere regula spune că trebuie să intre într-o izolare de 14 zile. Eu cred că până în 15 iunie, când se deschide sezonul estival din Grecia și Bulgaria, lucrurile astea se vor reglementa și anumite țări pot fi exceptate de la acest lucru pe bază de acorduri bilaterale. Grecia a anunțat data de 15 iunie, nici Bulgaria nu a deschis încă de la 1 iunie”, a declarat Virgil Popescu.
Ministrul speră că românii vor alege turismul intern pentru că „se consideră în siguranță în România”
„E dreptul turiștilor să meargă în vacanță unde își doresc, eu ca ministru al Turismului îmi doresc cât mai mulți turiști români și străini în România. Și cred că mai mulți români o să prefere turismul intern. Se consideră mai în siguranță în România”, a mai declarat Popescu.