Primele meciuri din Liga 1 care vor beneficia de tehnologia VAR se vor desfășura, într-un scenariu optimist, în cea de-a doua parte a sezonului 2020 – 2021, în funcție de durata pregătirii arbitrilor.
Anunțul a fost făcut de Justin Ştefan, secretarul general al LPF, care a precizat că Liga Profesionistă are în implementare un asemenea proiect pentru implementarea tehnologiei VAR.
„Am ascultat declarația domnului Iftimie şi îl asigur atât pe dânsul, cât și pe ceilalți finanțatori din Liga 1 că implementarea sistemului de arbitraj video, cât și definitivarea mecanismului de evaluare financiară a cluburilor reprezinta principalele priorități pentru perioada următoare. În cel mai bun scenariu din play-off, însă asta depinde mult și de durata de timp necesara pentru pregătirea arbitrilor. Cu siguranță însă că sezonul 2021 - 22 va fi cu VAR”, a declarat Justin Ştefan.
Secretarul general al LPF a precizat că implementarea acestui sistem este necesar în contextul controverselor legate de calitatea arbitrajelor din Liga 1. Potrivit spuselor sale, acesta trebuie pus în funcțiune cât mai repede cu putință.
„Am identificat împreună cu deținătorul de drepturi echipamentele necesare, iar acum aşteptăm de la Comisia de Arbitri informațiile relevante privind durata de timp necesară pentru pregătirea arbitrilor şi necesarul de echipament tehnic pentru efectuarea acestei pregătiri”, a precizat Justin Ștefan, citat de digisport.ro.
Potrivit spuselor sale, sistemul VAR presupune o protecție suplimentară pentru integritatea competiției şi a ierarhiei în clasament. Investiția, a mai precizat el, este justificată și din punct de vedere commercial, dat fiind că vizibilitatea asigurată de promovarea prin sistemul VAR se va constitui într-un parteneriat de succes între LPF, deținătorul de drepturi TV şi partenerul comercial care va fi selectat pentru acest proiect.
„Muncim zi și noapte, alături de Orlando Nicoară, reprezentantul firmei care deține drepturile pentru Liga 1, pentru a aduce cât mai repede VAR-ul în Liga 1. Alexandru Deaconu, vicepreședintele CCA, face şi el eforturi supraomenești pentru a demara cât mai repede pregătirea arbitrilor VAR. În astfel de proiecte în beneficiul fotbalului, liga şi federația au fost întotdeauna parteneri”, a mai spus Justin Ştefan. secretarul general al LPF.
Costurile implementării sistemului de supraveghere VAR în Liga 1 a fost estimată la aproximativ 800.000 de euro.