Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, iar noile reguli au intrat în vigoare de azi. Românii nu mai au voie să organizeze petreceri sau alte evenimente pentru 30 de zile, iar masca de protecție și certificatul verde au devenit obligatorii în majoritatea activităților.
Pe fondul creșerii alarmate a numărul infectărilor cu COVID-19, începând de luni, 25 octombrie, în România se aplică noi restricții draconice. După cum a precizat și Raed Arafat, șeful DSU, toate măsurile se aplică indiferent de rata de incidenţă din localitate.
Ce restricții intră în vigoare începând de luni
Raed Arafat a transmis că circulația este interzisă de la ora 22,00 şi până la 5,00, în toată România, excepţie făcând persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care trebuie să prezinte organelor de control certificatul verde. Controalele vor fi făcute la sânge de azi.
Excepţii de la prevederea referitoare la circulaţie: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
Adio petreceri și voie bună!
Organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise este complet interzisă timp de 30 de zile. Ultimele nunți sau evenimente permise au fost în această duminică.
Restaurantele vor fi deschise până la ora 21:00, doar cu certificatul verde.Competiţiile sportive se vor desfăşura fără public, concertele şi spectacolele în aer liber vor fi interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la capacitate de 30%. O altă măsură luată este închiderea cluburilor, a discotecilor pentru 30 de zile.
Controalele certificatului verde au început
„În magazinele esenţiale se întră cu măsurile de sănătate publică, dar fără certificat verde. În rest, se întră cu certificat verde, pentru persoane vaccinate sau trecute prin boală. Copiii care sunt sub vârsta vaccinării nu pot intra în spaţiile respective decât dacă sunt însoţiţi de un adult care este cu certificat valabil de vaccinare sau trecut prin boală”, a explicat Arafat într-o conferinţă de presă.
Autoritățile au declarat că de azi se fac controale pentru a verifica certificatul verde care a devenit obligatoriu în viața oamenilor în mai multe locații. Supermarketurile din mall cer dovada vaccinării sau evidența că persoana a trecut prin boală. În mall-urile din toată România deja s-au format cozi uriașe.
„Tot ce este în mall, numai cu certificat verde. Dacă n-ai certificat verde, te duci la o farmacie care nu este în mall. Dacă nu ai certificat verde, te duci la magazine care nu sunt în mall, adică la magazine alimentare”, a arătat Arafat.
„Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcăşurile de cult, unde se desfăşoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară”, se arată în hotărâre.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00; activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-21,00", mai prevede hotărârea.
Elevii rămân în vacanță
Elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor intra în vacanţă în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie. Activităţile de tip after-school se suspendă pe o perioadă de 14 zile.