Adio, dar rămân cu tine! Ce planuri are Carmen de la Sălciua după împăcarea cu fostul soț

Controversat și exploziv, cuplul Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp a incitat de foarte multe ori atenția fanilor. După un divorț și împăcări fără număr, cei doi se pare că au decis, într-un final, să mai acorde încă o șansă relației.

Recent, cei doi au plecat împreună în vacanță. în Elveția, unde spun că au trăit momente de vis.

Reacția fanilor nu a întârziat, iar unul dintre aceștia a întrebat pe Instagram dacă va mai exista vreo cale de împăcare între Carmen și fostul soț, Culiță Sterp.

„Atunci nu credeam, însă timpul coace cireșele…cum e o vorbă! Am crezut cu tărie în deznodământul acestei căsnicii!Ceva…mai puternic decât mine a lucrat în sufletul meu și mi s-au schimbat ideile! Atunci am acceptat să vină în viața mea ce îmi era probabil predestinat să vină! Și așa s-a produs împăcarea!”, a scris Carmen de la Sălciua pe InstaStory.

De asemenea, Carmen a fost întrebată dacă dorește să intre în rândul… vedetelor-mămici.

„Dacă voi avea o fetiță aș vrea să o cheme Sofia”, a răspuns Carmen de la Sălciua. Bineînțeles, admiratorii vedetei cred că aceasta este deja hotărâtă să facă un copil, așteptând cu nerăbdare „vestea cea mare”, potrivit cancan.ro