Cântăreaţa a avut parte ieri de o ceremonie discretă, la care au asistat producătorul ei muzical, Mark Ronson, şi Kelly Osbourne. Au urmat incinerarea şi slujba la o sinagogă.
În jur de 150 de prieteni şi rude şi-au luat "Adio" de la Amy Winehouse, în cadrul unor funeralii private, ieri, la prânz, la cimitirul Edgwarebury, din nordul Londrei, informează "Daily Mail". Cauza morţii nu este cunoscută, dar părinţii cred că a fost vorba despre un infarct sau un atac cardiovascular.
Pe lângă rudele ei au mai fost prezenţi prieteni apropiaţi, inclusiv Kelly Osbourne – care avea părul aranjat ca "stup de albine", stilul caracteristic al lui Amy –, cântăreţele de acompaniament, producătorul Mark Ronson şi managerul lui Amy.
Ceremonia a început cu rugăciuni, apoi tatăl lui Amy, Mitch Winehouse, a ţinut un discurs. După ceremonie, Amy Winehouse a fost incinerată conform "tradiţiei de familie", după cum a declarat purtătorul de cuvânt Chris Goodman.
"Mitch a fost amuzant, a spus nişte poveşti minunate din copilăria ei. A fost un fel de sărbătorire a vieţii ei", a adăugat Goodman.
Despre Reg Traviss, fostul iubit al lui Winehouse, Mitch ar fi spus că "au un viitor împreună, ca prieteni". "Ultimele cuvinte ale lui Mitch pentru Amy, în discursul lui, au fost: «Noapte bună, îngerul meu. Somn uşor. Mami şi tati te iubesc foarte mult»", a mai precizat purtătorul de cuvânt.
"În zilele de dinaintea morţii sale, ea (Amy – n.r.) i-a spus lui Mitch că este foarte fericită, satisfăcută şi mulţumită de viaţa ei", a mai declarat Goodman pentru "Daily Mail".
Ultimul cântec care a fost auzit la ceremonie este "So Far Away", al lui Carole King, care era piesa preferată a lui Amy. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/_CxN9LIPr6Q" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Fostul soţ nu va primi nimic
Mitch Winehouse i-a interzis fostului său ginere Blake Fielder- Civil să apară la funeraliile fiicei lui, pentru că îl consideră vinovat pentru dependenţa de alcool şi droguri a lui Amy. De altfel, Fielder- Civil, care se află momentan într-un penitenciar din Leeds pentru 32 de luni, nu a reuşit să obţină o învoire pentru a ajunge la ceremonie. Blake a fost condamnat pentru jaf şi posesie ilegală de arme.
Deşi mulţi se temeau că averea lui Amy ar putea ajunge la fostul ei soţ, câteva surse au declarat pentru "Daily Mail" că interpreta îşi "pusese afacerile în ordine". Problema era o lege britanică prin care orice testament făcut înaintea căsniciei este anulat şi un fost soţ poate fi moştenitor, în ciuda divorţului. Fielder-Civil nu a primit vreo compensaţie în urma divorţului. Mama lui, Georgette, a spus că Blake "este devastat şi ultimul lucru la care se gândeşte este să profite de pe urma morţii lui Amy". Cântăreaţa s-a asigurat însă că fostul soţ nu va câştiga de pe urma decesului ei.
Winehouse a mai alcătuit un testament după divorţ, potrivit căruia averea ei va reveni familiei şi nu fostului soţ. Specialişti în domeniu au declarat pentru "Daily Mail" că averea va fi împărţită între mama lui Amy, Janis, care suferă de scleroză multiplă, tatăl ei, Mitch, şi fratele ei, Alex.
Averea lui Winehouse a fost estimată la 6 milioane de lire sterline, potrivit "Sunday Times Rich List", însă valoarea ei ar fi crescut în ultimele zile, ajungând la 10 milioane de lire.
Albumul "Back to Black" a urcat în clasamentele de vânzări din 17 ţări, iar în Marea Britanie se aşteaptă să ajungă în curând pe locul întâi.
<iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/TJAfLE39ZZ8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Iubitul este dărâmat
Regizorul Reg Traviss, iubitul lui Winehouse, a povestit pentru "The Sun" ce simte în aceste momente. "Nu pot să descriu prin ce trec acum. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care o jelesc pe Amy – o persoană atât de frumoasă şi inteligentă şi draga mea iubită."
Traviss a fost surprins duminică plângând lângă casa iubitei lui. El a declarat că în ultimele ei zile Amy a fost optimistă şi plină de viaţă şi că încerca să se decidă ce haine să poarte la nunta unei prietene, care ar fi urmat să aibă loc duminică. "Ultimele trei zile au fost infernale. Am suferit o pierdere teribilă şi prematură şi avem nevoie de pace acum", a mai spus el.
Reg, diametral opus faţă de Blake Fielder-Civil, era iubit de familia lui Amy, care-l considera o influenţă pozitivă. Din păcate, Traviss petrecuse ultimul an lucrând la filmul "Screwed", iar producţia îl ţinea departe de Amy, care ceda vechilor tentaţii atunci când el nu era în preajmă.
AJUTOR
A plătit dezintoxicarea pentru un prieten
Amy Winehouse a fost şi o persoană foarte generoasă. Ea a plătit 130.000 de lire sterline pentru şederea într-o clinică de dezintoxicare a bunului ei prieten, Alex Foden. Acesta a fost stilistul şi colegul de apartament al regretatei interprete. Foden spune că Winehouse i-a salvat viaţa, deşi chiar cântăreaţa l-a îndreptat, la început, înspre droguri. El mai mărturiseşte că se resemnase la gândul că Amy nu va trăi mult. "Amy mi-a spus întotdeauna că va muri tânără şi ştia că va face parte din Clubul 27", a declarat Foden pentru "Daily Mail".
"Deşi toată lumea din jur ştia că va muri la un moment dat, tot a fost un şoc. Practic plâng în continuu de când am aflat prima dată", a adăugat el.
De când a terminat-o cu drogurile, Foden a creat o fundaţie care-i poartă numele şi care are menirea de a-i ajuta pe dependenţi să scape de acest viciu. Foden a mai povestit că, la filmările pentru videoclipul "Back to Black", Amy a avut un atac de panică atunci când a văzut piatra de mormânt pe care era scris numele ei. Citiţi şi:
- Mister în cazul morţii lui Amy Winehouse
- Amy Winehouse, cronica unei morţi anunţate
- Decăderea lui Amy Winehouse
- Cât de natural arăta Amy Winehouse la 18 ani