Adina Buzatu, contestată de Cristian Ţânţăreanu

Stilistul Adina Buzatu a fost desemnată Ministru al Modei, marţi seară, în cadrul Celebrity Gala de la Ambasada`Or Events Center din Otopeni.

Decizia e fost aplaudată de toţi cei prezenţi la eveniment, mai puţin de omul de afaceri Cristian Ţânţăreanu, care a s-a considerat cel mai potrivit pentru această funcţie deoarece ”a dezbrăcat cele mai frumoase femei”.

Pentru a demonstra că premiul stilistei este binemeritat, pe scenă au defilat Alin Oprea, Cornel Ilie, Cătălin Josan, Mihai Trăistariu, Fizz, Mihai Alexandru, Ştefan Cigu, Adi Cristescu, Andrei Ştefănescu - Alb Negru şi Marius Niţă, îmbrăcaţi în ţinute Trends by Adina Buzatu. Fiecare dintre cei prezenţi a purtat câte o ţinută propusă de stilistă.

La Celebrity Gala de marţi seară au mai fost premiaţi Raluca Turcan – ”Ministrul Eleganţei în Politică”, Cristina Stamate – ”Ministrul Culturii”, Nicușor Stan – ”Ministrul Evenimentelor de Lux”, dar şi Eduard Irimia, Dana Sota, Răzvan Popescu, Cornelia Rednic, Adina Buzatu, Cristina Spatăr, Bogdan Bărbuceanu și Florentina Opriș.

Ceremonia s-a încheiat cu interpretarea de excepție a Andreei Olariu, fata de numai 14 ani care a câştigat celebrul concurs italian "Io canto", venită special din Italia pentru acest eveniment.

Ambasad`Or Celebrity Gala este un eveniment care celebrează personalități de renume din România a căror activitate recentă a adus un plus de valoare considerabil societății.