București. Adi Sînă, fondatorul trupei Akcent, a fost acuzat de o angajată a Ministerului Justiției că nu și-a respectat angajamentul contractual. Ea susține că artistul a primit banii, dar că nu a cântat la eveniment. Aceasta l-a dat în judecată.
Adi Sînă, acuzat că trage țepe
„Nu pot oferi prea multe detalii, deoarece funcția pe care o dețin nu îmi permite, mai ales că în prezent este un dosar pe rol. Pe scurt, situația ar fi următoarea: a încasat banii și nu s-a prezentat la eveniment”, a spus ea.
Angajata Ministerului Justiției l-a dat în judecată pe cântăreț în martie anul trecut, arată detaliile de pe portalul instanțelor de judecată. Și firma cântărețului, Akcent Agency SRL, este pârâtă la dosar, potrivit știripesurse.
Nu este pentru prima dată
La 10 iulie, Judecătoria Craiova a acceptat excepția ridicată de avocații artistului și a declinat competența către Judecătoria Cornetu, din județul Ilfov. Instanțele au liber până la toamnă. Anul trecut, un bărbat a povestit că i-a dat bani lui Sînă pentru a cânta la nunta lui și că acesta a amânat cu câteva săptămâni înainte. Artistul i-ar fi dat mirelui banii înapoi.
„Eu am avut un contract semnat cu domnul Adrian Sînă, ca să ne presteze patru intrări la nuntă, pe data de 26 august. Am semnat contractul cu dânsul și am plătit un avans de 1.500 de euro. În data de 3 iulie l-am sunat din nou pe domnul Adi Sînă ca să mă asigur că rămâne data de 26 august, asta fiind înainte să trimitem invitațiile.Am primit un e-mail de la dânsul, în data de 7 august 2023, cu trei săptămâni înainte. Mi-a zis că nu vine cu o veste prea bună. Mi-a zis că o să fie plecat în Asia și în India pentru un turneu și că nu va reuși să fie prezent la nuntă”, a declarat bărbatul.
L-ar fi blocat pe toate rețelele de socializare
Bărbatul a mai spus că artistul i-a returnat banii, dar că l-a blocat pentru a nu vedea unde este. „Mi-a returnat banii, mi-a dat block, și pe data de 28 august a pus un story pe o rețea socială și, de fapt, el era în Craiova, la o altă nuntă”, a spus acesta.