Cunoscuții maneliști Adi Minune și Țancă Uraganul au probleme cu Poliția, și nu din cauza vreunor interlopi care le vor răul, ci din cauza a ceea ce au făcut ei înșiși.
Cei doi au fost surprinși de Poliție la o petrecere privată la care nimeni nu respecta regulile de distanțare fizică impuse de pandemia de coronavirus.
„La data de 31 octombrie 2020, în jurul orei 21:10, Sectia 23 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că la un restaurant din Sectorul 3 se desfășoară un eveniment (botez), cu aproximativ 100 de persoane.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul secției, care au constatat faptul că la evenimentul respectiv participă 73 de persoane, în două săli.
Toti participantii au fost identificați și sanctionați contraventional cu amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei. Administratorul localului a fost sancționat și el cu amendă în valoare de 2.500 de lei.
De asemenea s-a întocmit și un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”, se arartă în comunicatul Poliției.
Petrecere în Sectorul 5
„Un alt eveniment similar a avut loc și în Sectorul 5 al Capitalei, când, în jurul orei 20:20, Secția 17 Poliție a obținut informații cu privire la faptul că într-un pub din sectorul 5, se află mai multe persoane care sărbătoresc un eveniment.
La adresă s-au deplasat echipaje ale Secției 17 Poliție, iar în interiorul locației au identificat 32 de persoane care participau la un eveniment privat.
În urma intervenției poliției, toți participanții au plecat, iar organizatorii au fost sancționați cu suma de 3.500 de lei, pentru încălcarea dispozițiilor Legii 55 din anul 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 .
De asemenea participanții au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei”, mai informează Poliția.
Penthouse cu bucluc și maneliști
„Tot ieri, în noaptea de 31 octombrie spre 01 noiembrie 2020, polițiștii Secției 20 acționând pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS COV 2 au identificat un eveniment privat aflat în desfășurare într-un apartament de tip penthouse din sectorul 6.
La acest eveniment polițiștii au indetificat 11 persoane care au fost sancționate pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și a Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În acest caz, amenzile au fost în valoare totală de 38.500 lei”.
Potrivit unor surse, la petrecerea din Sectorul 6 oprită de polițiști, doi dintre participanți au fost chiar Adrian Minune și Țancă Uraganul, doi dintre cei mai celebri maneliști.