SANCȚIUNE. Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința sa de ieri, interzicerea reclamei în care trustul Adevărul Holding se autodefinește ca „liderul presei quality din România”.
Votul a survenit în urma unei sesizări primite din partea „Jurnalului național”, pe care Studiul Național de Audiență (SNA) livrat de BRAT (ci fre disponibile doar până în luna septembrie 2008) îl plasează în această poziție. Indiferent de conflictul dintre „Adevărul” și „Jurnalul național”, decizia a fost luată - explică pentru EVZ Răsvan Popescu, președintele CNA - „pentru că noțiunea de zonă quality nu îi este familiară oricărui spectator din România; există astfel riscul inducerii confuziei printre spectatori, în sensul că ar fi vorba de cel mai vândut dintre toate ziarele”. Reprezentanții Adevărul Holding susțin însă că, oricum, campania lor s-a încheiat joia trecută.