Cultul de care este înconjurat în zilele noastre fostul președinte al Africii de Sud Nelson Mandela l-ar mira destul de tare chiar și pe idolul acestor manifestări. Mandela, care s-a stins în 2013, recunoștea singur că „nu este un sfânt”. De altfel, condamnarea sa la închisoare pe viață, pe 12 iunie 1964, s-a bazat pe mii de fotografii, documente și 173 de depoziții ale martorilor. Mai mult, numele lui Nelson Mandela a fost scos de pe listele de supraveghere a terorismului ale Guvernului SUA până în 2008, 15 ani după ce liderul luptei împotriva apartheid-ului primise Premiul Nobel pentru Pace.

De la înființarea sa în 1912, ANC a luptat împotriva apartheidului timp de decenii prin mijloace nonviolente, în special greve muncitorilor și boicotări ale serviciului public. Totul s-a schimbat, însă, în 1960, când Mandela avea deja 42 de ani.

Silit să recurgă la violență?

În 1960, poliția sud-africană a ucis 69 de protestatari negri în Sharpeville, un oraș aflat la 40 de mile sud de Johannesburg. Împrejurările în care a fost comis acest masacru sunt neclare. Unele surse susțin că manifestanții masați în fața sediului poliției erau pașnici, mulțumindu-se să protesteze față de legile care-i discriminau. Alte surse afirmă, însă, că unii manifestanți au aruncat cu pietre în clădirea poliției și că împușcăturile au început când manifestanții au încercat să năvălească înăuntru. Oricare ar fi adevărul, poliția a ucis 69 de persoane și a rănit alte 180. Mai mult, a urmat o represiune, în urma căreia Congresul Național African a fost scos în afara legii.

Lucrurile au evoluat, însă, cu totul altfel decât și-ar fi dorit regimul de la Pretoria. Congresul Național African a intrat în clandestinitate, iar liderii săi au trecut la lupta armată. Mandela avea să susțină ulterior în interviurile acordate în perioadă în care a fost închis: „Am fost obligați la lupta armată [cu autoritățile] de către guvern”.

Inspirați de Revoluția Cubaneză a lui Fidel Castro, Mandela, Sisulu și Slovo au fondat în 1961 Umkhonto we Sizwe („Lancea națiunii”). Ca șef al aripii militare a Congresului Național African, Mandela a învățat arta războiului de gherilă din cărțile comuniștilor Mao și Che Guevara, dar și ale militarului Carl von Clausewitz.

Colaborarea cu comuniștii pe care Mandela avea să o nege mai târziu

Deși inițial a fost declarat separat de Congresul Național African pentru a nu afecta reputația acestuia, Umkhonto we Sizwe a fost ulterior recunoscut pe scară largă drept aripa armată a partidului. Majoritatea primilor membri ai MK erau comuniști albi care au putut să-l ascundă Mandela în casele lor. După ce a trăit o perioadă în apartamentul lui Wolfie Kodesh, Mandela s-a mutat la ferma Liliesleaf, deținută de comuniști în Rivonia. Acolo unde au venit și Raymond Mhlaba, Slovo și Bernstein, pentru a lucra împreună la statutul Umkhonto we Sizwe. Deși Mandela a negat ulterior, evident din motive politice, că ar fi fost vreodată membru al Partidului Comunist, cercetările publicate în 2011 au sugerat cu tărie că s-a înscris în acesr partid la sfârșitul anilor 1950 sau la începutul anilor 1960. Nu a fost numai membru de partid, ci și delegat în comitetul central al acestuia.

Zeci de atacuri cu bombă

Folosind o structură bazată pe celule, Umkhonto we Sizwe a planificat acte de sabotaj care să exercite o presiune maximă asupra guvernului cu pierderi minime de vieți omenești. În primă fază, au căutat să bombardeze instalațiile militare, centralele electrice, liniile telefonice și legăturile de transport pe timp de noapte, când civilii nu erau prezenți. Mandela a declarat că a fost ales sabotajul pentru că era acțiunea cel mai puțin dăunătoare, nu presupunea uciderea unor oameni și oferea cele mai bune perspective pentru o reconciliere rasială. Au fost organizate 57 de atacuri cu bombă pe 16 decembrie 1961, urmate de altele în ajunul Anului Nou. După un turneu în țările africane și o vizită la Londra, Mandela a început, în Etiopia, un curs de șase luni privind susținerea unui război de gherilă. Nu a participat decât două luni la curs, fiind rechemat în Africa de Sud de conducerea Congresului Național African.

Prins de regimul de la Pretoria cu ajutorul CIA

Pw 5 august 1962, poliția sud-africană i-a capturat pe Mandela și pe tovarășul său Cecil Williams . Donald Rickard, fost diplomat american, a dezvăluit ulterior că CIA, care se temea de asocierea lui Mandela cu comuniști, a informat poliția sud-africană despre locul în care acesta se află. Încarcerat în închisoarea din Marshall Square din Johannesburg, Mandela a fost acuzat de incitarea grevelor și părăsirea țării fără permisiune. A fost condamnat inițial la cinci ani de închisoare. La 11 iulie 1963, însă, poliția a organizat un raid asupra ascunzătorii comuniștilor- ferma Liliesleaf, arestându-i pe cei care se aflau acolo. Autoritățile au pus mâna pe arhiva Umkhonto we Sizwe. Multe dintre documente menționau numele lui Mandela. Procesul a început la Curtea Supremă din Pretoria în octombrie, Mandela și tovarășii săi fiind acuzați sabotaj și conspirație pentru răsturnarea violentă a guvernului. Judecătorul Quartus de Wet a refuzat la început acuzațiile din cauza dovezilor insuficiente, dar procurorul a reformulat acuzațiile, prezentând noul său caz în decembrie 1963, Până în februarie 1964, au fost aduși în fața judecătorului 173 de martori și mii de documente și fotografii.

Deși patru dintre acuzați au negat implicarea în Umkhonto we Sizwe, Mandela și alți cinci acuzați au recunoscut sabotajul, dar au negat că ar fi fost vreodată de acord să inițieze un război de gherilă împotriva guvernului. Mandela a ținut un discurs de trei ore „Sunt pregătit să mor”, care pare să fi fost inspirat de cuvântarea lui Castro „Istoria mă va absolvi”. La 12 iunie 1964, justiția i-a găsit vinovați pe Mandela și doi dintre tovarășii săi pentru toate cele patru capete de acuzare. Deși procuratura a cerut condamnarea la moarte, judecătorul a decis închisoare pe viață. Ce a urmat, se știe, Mandela a fost eliberat după nu mai puțin de 27 de ani de închisoare, pe 11 februarie 1990. Nu se știe exact dacă a avut vreo implicare în atentatele teroriste organizate de Umkhonto we Sizwe în perioada în care era închis, precum cel de la Pretoria din 20 mai 1983, atentat soldat cu 19 morți. Din 1994 în 1999, Mandela avea să ocupe funcția de președinte al Africii de Sud.