Dezvoltarea personală este un subiect de actualitate, despre care oricine și-ar dori să învețe mai multe. Drept urmare, multe persoane aleg să achiziționeze cărți prin intermediul cărora să descopere mai multe despre ce înseamnă conceptul de dezvoltare personală.
Având în vedere popularitatea subiectului, în articolul de față, vei descoperi cât de utilă este lectura unor carti dezvoltare personala, ce criterii trebuie să urmezi pentru a alege titluri de calitate și care sunt cele mai populare cărți ale momentului.
Cât de utilă este lectura unor cărți de dezvoltare personală?
Aceasta este o întrebare pe care multe persoane și-au pus-o – de la cititori până la cercetători, cu toții și-au dorit să afle dacă lectura unor astfel de cărți este cu adevărat utilă ori dacă eficiența lor este influențată de puterea autosugestiei. Iar adevărul se găsește, ca de cele mai multe ori, undeva la mijloc.
Astfel, studii recente observă că lectura unor astfel de cărți poate fi eficientă doar dacă persoana care le citește are motivația necesară pentru a aduce o schimbare în viața sa. Cu alte cuvinte, dacă începi o astfel de carte doar pentru a-ți confirma convingerea că aceasta nu funcționează și nu ai intenția de a-i urma sfaturile, cu siguranță, nu vei vedea nicio schimbare.
În concluzie, da, titlurile de dezvoltare personală se dovedesc extrem de utile dacă le citești cu mintea deschisă și cu intenția de a aduce schimbări pozitive în viața ta!
Cum recunoști acele cărți de dezvoltare personală în care poți avea încredere?
Nu orice carte inclusă în categoria de „dezvoltare personală” este utilă și nu orice autor ar trebui crezut pe cuvânt. Astfel, iată doar câteva sfaturi de care să ții cont pentru a găsi cele mai bune cărți pentru tine!
- Găsește câteva informații obiective despre autor pentru a te asigura că acesta are expertiza necesară pentru a oferi sfaturi într-un anumit domeniu;
- Fii atent(ă) la propriul progres, pentru a observa dacă beneficiezi cu adevărat de lectura pe care o parcurgi – pentru facilitarea acestui aspect, poți păstra un jurnal;
- Discută cu familia și prietenii tăi despre schimbările pe care îți propui să le implementezi în viața ta – feedback-ul din partea cunoscuților din viața „reală” este extrem de important;
- În continuarea punctului anterior, dacă îți propui să faci modificări semnificative în viața ta, este important să consulți un specialist, mai ales dacă noul program îți va afecta dieta, somnul sau alte obiceiuri.
Nu în ultimul rând, nu uita să nu pui foarte multă presiune pe tine și să nu aștepți o schimbare majoră „peste noapte”. Deși aceste cărți sunt descrise ca fiind capabile să îți îmbunătățească viața brusc, schimbările se fac treptat și pornesc întotdeauna de la tine.
Care sunt cele mai citite cărți de dezvoltare personală ale momentului?
În momentul de față, se scriu și se publică numeroase titluri din zona de dezvoltare personală. Drept urmare, chiar dacă ții cont de sfaturile oferite anterior, tot îți va fi greu să alegi cărți pe care timpul să îți permită să le parcurgi corespunzător.
Așa că poți începe doar cu două dintre cele mai populare cărți de dezvoltare ale momentului. Nu ezita să încerci lecturi faimoase precum „Secretele succesului. Cum să îți faci prieteni și să devii influent” (Dale Carnegie), „Corpul nu uită: vindecarea traumelor profunde din inconștient” (Myriam Brousse, Valérie Péronnet) și altele. Nu ai nimic de pierdut și s-ar putea chiar să fii plăcut surprins de informațiile pe care le vei descoperi!